Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prins cu 100 de cartuşe letale

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Un brăilean este cercetat de oamenii legii pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Acesta a fost depistat de poliţişti având asupra sa 100 de cartuşe letale, de calibru 5,5 mm, pe care le deţinea ilegal.

Conform informaţiilor furnizate de biroul de presă al IPJ Brăila, evenimentul s-a petrecut joi, 14 februarie 2013, când politiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase l-au depistat, pe strada Franceză, din municipiu, pe brăileanul Marian O., de 35 de ani. Potrivit anchetatorilor, acesta deţinea fără drept un număr de 100 cartuşe letale de calibru 5,5 mm, pe care intenţiona să le comercializeze.

Cartuşele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând să se stabilească provenienţa acestora. Cât despre bărbatul depistat, oamenii legii i-au întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Un brăilean este cercetat de oamenii legii pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Acesta a fost depistat de poliţişti având asupra sa 100 de cartuşe letale, de calibru 5,5 mm, pe care le deţinea ilegal.

Conform informaţiilor furnizate de biroul de presă al IPJ Brăila, evenimentul s-a petrecut joi, 14 februarie 2013, când politiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase l-au depistat, pe strada Franceză, din municipiu, pe brăileanul Marian O., de 35 de ani. Potrivit anchetatorilor, acesta deţinea fără drept un număr de 100 cartuşe letale de calibru 5,5 mm, pe care intenţiona să le comercializeze.

Cartuşele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând să se stabilească provenienţa acestora. Cât despre bărbatul depistat, oamenii legii i-au întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou record istoric pentru euro! BNR a stabilit un curs de 5,1222 lei

Ziua Constanta acum 51 minute
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creștere cu 2,31 bani (0,45%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric, conform Age

Conclav la Vatican Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi. Noul Suveran Pontif n-a fost ales

Ziua Constanta acum o ora
Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi la prânz, ceea ce indică faptul că noul Pontif nu a fost ales. Cei 133 de cardinali electori nu au reușit să ajungă la un acord asupra unui nume, miercuri seară, în singura rundă de votare o

Primul hub de mare putere din România pentru încărcarea autovehiculelor electrice s-a deschis!

Ziua Constanta acum 54 minute
S-a deschis astăzi primul hub de mare putere din România pentru încărcarea autovehiculelor electrice! Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a lui Cristian Pistol, directorul CNAIR. Această stație, cu o putere instalată de 10 MW, este mai perfor

Boloş, despre închiderea centralelor pe cărbune: Discuţiile sunt de a AMÂNA scoaterea din funcţiune, nu de a nu respecta angajamentul faţă de Comisie

Gandul acum 49 minute
Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a afirmat că discuţiile cu Comisia Europeană sunt de a amâna scoaterea din funcţiune a centralelor pe cărbune. Astfel, planul de investiţii care compensează cei 1.755 de megawaţi produşi

Primul mesaj al lui Marcel Ciolacu după demisie: „Nu mi-e rușine”

HotNews acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis astăzi, 8 mai, un prim mesaj după ce a demisionat, luni, din funcția de prim-ministru, în urma rezultatului PSD din primul tur al alegerilor prezidențiale. Ciolacu spune că anii în care PSD a fost la guvernare, iar el a dev

VIDEO Imagini spectaculoase cu o tornadă în județul Tulcea. Populația a primit mesaj RO-Alert

HotNews acum 2 ore
Fenomenul rar a fost surprins recent în sud-estul țării, mai exact în județul Tulcea, unde oamenii au primit mesaj RO-Alert de vreme extremă. Imagini spectaculoase cu tornada au fost filmate de martori, scrie Digi24. În ultimele zile, vremea a fost

Ministrul Muncii: România are o creştere de 44% a nivelului de trai faţă de acum zece ani, conform datelor Eurostat

G4Media acum o ora
România are o creştere de 44% a nivelului de trai, faţă de acum zece ani, conform celor mai recente date Eurostat, a afirmat, joi, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, transmite Agerpres. Susține G

Xi Jinping a ajuns la Moscova pentru a asista la parada și a celebra „Ziua Victoriei” alături de Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Dictatorul rus Vladimir Putin l-a primit la Kremlin pe liderul chinez Xi Jinping în cursul zilei de joi. Xi se află în Rusia pentru a participa la ceremoniile dedicate Zilei Victoriei – ziua când Germania nazistă a capitulat și și-a recunoscut înfrâ

Marcel Boloș, despre RISCUL suspendării fondurilor europene: Sper să facem demersurile necesare

Gandul acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloș a declarat joi, la finalul ședinței de Guvern, că România trebuie să implementeze reforma fiscală angajată prin PNRR pentru a continua în condiții de normalitate implementarea programului.

Emil Boc susține că turul 2 al alegerilor va fi o alegere între pro-Europa și anti-Europa / Boc despre Antonescu: „N-a făcut nicio greșeală”

Mediafax acum 48 minute
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat joi că nu are nimic să-i reproșeze candidatului PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, precizând că acesta „n-a făcut nicio greșeală”. Boc a explicat că rezultatul din primul tur trebu

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

14°
joi

10°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/13°
Constanta
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

10°/15°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

13°
joi

10°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/16°