Un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de informaţii irakiene şi doi agenţi de protecţie au fost ucişi, sâmbătă, într-un atentat sinucigaş care a avut loc în apropierea oraşului Tall Afar, în nordul Irakului, anunţă surse medicale şi din cadrul poliţiei citate de AFP.
Generalul de brigadă Auni Ali, directorul principalei Academii de informaţii din Irak, a fost ucis în faţa casei sale de un terorist-kamikaze care şi-a detonat vesta explozivă.
Într-un alt incident, petrecut la nord de Bagdad, un judecător a fost ucis de o bombă ataşată cu un magnet maşinii sale, în satul Salman Pak.
Ahmed al-Bayati, un judecător sunnit pentru dosare civile, primise o serie de ameninţări încă de când se ocupa de cazuri de terorism.
Atacurile nu au fost revendicate, dar autorităţile irakiene le atribuie insurgenţilor sunniţi afiliaţi reţelei teroriste Al-Qaida.