Cei de la ACS Poli și-au programat, astăzi, două meciuri de verificare. Dimineață, timișorenii au trecut de Luceafărul Oradea cu 3-1. Bănățenii au jucat cu tineri dimineaţă, pentru acest meci, pe lângă Bărbuț, Todorov și Bocșan, care au fost și în cantonament alături de echipa mare, antrenorii incluzându-i în lot și pe Bogdan Pleșcan și Silviu Balaure, care au intrat în repriza a doua. Deși nu au jucat cu prima echip, alb-negrii au reușit să se impună contra echipei de pe locul 9 din Seria de Vest a Ligii a II-a. Scorul a fost deschis de un autogol al lui Răzvan Trandu din minutul 24. Mijlocașul timișorean și-a răscumpărat greșeala în debutul reprizei a doua cu un șut de careul mare trimis la colțul lung. În minutul 56, scorul a devenit 2-1 după un gol a lui Szekely, iar patru minute mai târziu, Bocșan a înscris și el pentru 3-0. Scorul avea să rămână neschimbat până la final.
Prima echipă: Coca- Redjepi, Bocșan, Miculescu, Todorov, Dobricean, Artean, Trandu, Nanu, Enciu și Szekely. Au mai intrat în repriza secundă: Boștină, Bărbuț, Balaure și Pleșcan.
”M-a interesat doar jocul, nu și rezultatul. E bine că jucătorii și-au dat drumul la joc după primele 20 de minute, au arătat o disponibilitate de efort și au venit și rezultatele. Am luat și doi copii din centru, care în acest moment cred că sunt îndreptățiți să îi vadă antrenorul echipei mari. Vor mai primi și alți juniori șansă, există diferență , inclusiv la pregătire fizică, dar e bien că au reușit să se integreze”, a declarat antrenorul Vali Velcea. De la ora 15, pe terenul I de antrenament, ACS Poli va juca un amical cu Banat Zrenjanin.
Cei de la ACS Poli și-au programat, astăzi, două meciuri de verificare. Dimineață, timișorenii au trecut de Luceafărul Oradea cu 3-1. Bănățenii au jucat cu tineri dimineaţă, pentru acest meci, pe lângă Bărbuț, Todorov și Bocșan, care au fost și î