Principalul suspect în cazul crimei din Parcul „Mihai Eminescu”, de la sfârşitul lui octombrie 2012, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, sub acuzaţia de omor calificat. Crima, spun procurorii, a avut loc în apropierea fostelor sere Urban Serv, în seara de 22 octombrie, pe fondul consumului de alcool, când bărbatul, Constantin Ţ. de 38 de ani, a avut un conflict spontan cu Sergiu B. de 50 de ani, şi acesta tot din categoria persoanelor fără adăpost. Strâns de gât, acesta din urmă a decedat, trupul neînsufleţit fiind găsit la două zile de la comiterea omorului. Cazul urmează să fie soluţionat de Tribunalul Botoşani, care va stabili dacă bărbatul se face vinovat de acuzaţiile care i se aduc. Principalul suspect în cazul crimei din Parcul „Mihai Eminescu”, de la sfârşitul lui octombrie 2012, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, sub acuzaţia de omor calificat. Crima, spun procurorii, a avut loc în apropierea fostelor sere Urban Serv, în seara de 22 octombrie, pe fondul consumului de alcool, când bărbatul, Constantin Ţ. de 38 de ani, a avut un conflict spontan cu Sergiu B. de 50 de ani, şi acesta tot din categoria persoanelor fără adăpost. Strâns de gât, acesta din urmă a decedat, trupul neînsufleţit fiind găsit la două zile de la comiterea omorului. Cazul urmează să fie soluţionat de Tribunalul Botoşani, care va stabili dacă bărbatul se face vinovat de acuzaţiile care i se aduc.