Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valentines Day şi-a premiat îndrăgostiţii

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

* din aproximativ 250 de participaţi la concursurile tematice,140 de tineri au fost desemnaţi câştigători * premiile au constat în stick-uri, tricouri, perniţe de pluş, bomboane sau invitaţii la teatru şi patinoar

A început într-o seară de joi, cu muzică de cea mai bună calitate, dansuri spectaculoase şi declaraţii de dragoste dintre cele mai siropoase. Vorbim despre petrecerea de Valentine's Day, organizată joi,14 februarie, la Sala Carantina din Brăila. O petrecere la care şi-au făcut apariţia aproximativ 500 de brăileni de toate vârstele şi care au asistat la un eveniment dedicat exclusiv îndrăgostiţilor, spun organizatorii. Potrivit şefului Direcţiei de Cultură din cadrul Primăriei Brăila, Camelia Guşatu, direct responsabil de organizarea evenimentului, mai bine de jumătate dintre tinerii prezenţi s-au încumetat să intre în cursa dezvăluirii sentimentelor profunde, prin diferite mijloace. Astfel, îndrăgostiţii au avut de împărţit "portocala între frunţi", o probă dificilă pentru unii concurenţi, cel mai lung sărut sau declaraţii de dragoste improvizate cu ajutorul a trei cuvinte extrase, o probă la care tinerii au făcut faţă cu brio.

În plus, artiştii şcolilor brăilene au condimentat seara cu ritmuri de Bollywood, Charleston, Contemporan-solo şi Flash MOB, iar maestrul DJ. Vali Bărbulescu a coordonat de la pupitru spectrul muzical. Şi pentru că a fost un concurs organizat la scară largă, au fost desemnaţi câştigători 140 de participanţi. Potrivit organizatorilor, premiile au constat în 10 stick-uri de 16 Gb, 60 de perniţe de pluş, 30 cutii de bomboane,10 invitaţii la teatru,10 invitaţii la patinoar şi 20 de tricouri.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Brăila şi Consiliul Judeţean Brăila cu sprijinul partenerilor: Liceul de Artă "H. Darclee", Universitatea "Constantin Brâncoveanu", Consiliul Judeţean al elev

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou record istoric pentru euro! BNR a stabilit un curs de 5,1222 lei

Ziua Constanta acum o ora
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creștere cu 2,31 bani (0,45%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric, conform Age

Conclav la Vatican Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi. Noul Suveran Pontif n-a fost ales

Ziua Constanta acum 2 ore
Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi la prânz, ceea ce indică faptul că noul Pontif nu a fost ales. Cei 133 de cardinali electori nu au reușit să ajungă la un acord asupra unui nume, miercuri seară, în singura rundă de votare o

“Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe joi, 8 mai, de la 22:00, LIVE pe YouTube CANCAN

Gandul acum 36 minute
Tema acestei ediții: Triunghiul Bermudelor – o zonă misterioasă unde, de zeci de ani, avioane și nave dispar fără urmă. În premieră, generalul Emil Străinu va discuta și despre un subiect mai puțin cunoscut publicului larg: “Triunghiul morții din Ma

VIDEO Imagini spectaculoase cu o tornadă în județul Tulcea. Populația a primit mesaj RO-Alert

HotNews acum 3 ore
Fenomenul rar a fost surprins recent în sud-estul țării, mai exact în județul Tulcea, unde oamenii au primit mesaj RO-Alert de vreme extremă. Imagini spectaculoase cu tornada au fost filmate de martori, scrie Digi24. În ultimele zile, vremea a fost

Reorganizare la Ministerul Energiei: Reducere de 25% a cheltuielilor salariale

Mediafax acum o ora
„Ministerul Energiei implementează integral măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, asumate la nivel guvernamental, aşa cum a anunţat încă din luna ianuarie. Proiectul de Hotărâre de Guvern privind reorganizarea instituţiei a fost aprobat în

Primul mesaj al lui Marcel Ciolacu după demisie: „Nu mi-e rușine”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a transmis astăzi, 8 mai, un prim mesaj după ce a demisionat, luni, din funcția de prim-ministru, în urma rezultatului PSD din primul tur al alegerilor prezidențiale. Ciolacu spune că anii în care PSD a fost la guvernare, iar el a dev

Primul hub de mare putere din România pentru încărcarea autovehiculelor electrice s-a deschis!

Ziua Constanta acum o ora
S-a deschis astăzi primul hub de mare putere din România pentru încărcarea autovehiculelor electrice! Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a lui Cristian Pistol, directorul CNAIR. Această stație, cu o putere instalată de 10 MW, este mai perfor

Ministrul Muncii: România are o creştere de 44% a nivelului de trai faţă de acum zece ani, conform datelor Eurostat

G4Media acum 2 ore
România are o creştere de 44% a nivelului de trai, faţă de acum zece ani, conform celor mai recente date Eurostat, a afirmat, joi, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, transmite Agerpres. Susține G

„Era să-l pierd”. Trei ambulanțe chemate la Viorel Lis acasă. „Era umflat. Nu-l mai văzusem niciodată așa”

Adevarul acum 2 ore
Oana Lis a trecut prin momente de groază în weekendul trecut, după ce soțul ei, Viorel Lis, fost primar al Capitalei, s-a simțit rău și a avut nevoie de intervenția ambulanței de trei ori într-o singură zi.

Jaqueline Cristian o învinge pe Putintseva și se califică în turul 3 la turneul WTA 1000 de la Roma

G4Media acum 40 minute
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (numărul 74 mondial) a învins-o, joi, pe Yulia Putintseva (numărul 29 mondial), scor 7-6 (2), 7-5, și a avansat în turul trei la turneul WTA 1000 de la Roma. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecț

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/20°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

15°
joi

10°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/13°
Constanta
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/15°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/16°