Într-o intervenţie telefonică la postul TV Digi Sport, Adrian Marţian a confirmat înţelegerea verbală pe care a avut-o cu Giovanni Catanzariti pentru preluarea clubului UTA, iar în momentul în care se vor semna actele va începe efectiv finanţarea clubului.
„Dacă nu se schimbă nimic din ceea ce am vorbit, mergem înainte. Eu nu sunt omul care să dea înapoi. Singura condiţie pe care am pus-o a fost cea legată de promovarea echipei la finalul acestui sezon. Antrenorul şi preşedintele Giovanni mi-au spus că acest lucru se poate realiza, eu le voi pune la dispoziţie fondurile necesare”, a precizat omul de afaceri clujean.
Întrebat ce intenţionează să facă mai departe cu UTA dacă echipa ajunge în elita fotbalului românesc, mai în glumă, mai în serios, Marţian a spus: „Vreau să-l conving pe preşedintele lui Ajaccio, care e prietenul meu, să-l lase pe Mutu la Arad pentru a ajunge în cupele europene”. Deocamdată, clujeanul a ţinut să precizeze că Adi Mutu nu are niciun rol în implicarea sa la gruparea din Calea Aurel Vlaicu, iar atacantul naţionalei doar l-a însoţit la întâlnirea de astăzi cu „oficialii” utişti.
În fine, Adrian Marţian a lăsat să se înţeleagă că are şi două exemple de reuşită în fotbalul românesc. „Gigi Becali şi Arpad Paszkany investesc cu cap bani în fotbal. Şi ei au plecat de jos, au cheltuit la început destul, dar acum stau bine”, a concluzionat Marţian, căruia Bogdan Mara, fostul căpitan al UTA-ei, i-a urat baftă din studioul Digi Sport în noua sa calitate de principal finaţator al Campioanei Provinciei. Sursa: Sport Arad
Într-o intervenţie telefonică la postul TV Digi Sport, Adrian Marţian a confirmat înţelegerea verbală pe care a avut-o cu Giovanni Catanzariti pentru preluarea clubului UTA, iar în momentul în care se vor semna actele va începe efectiv finanţarea clubului.
„Dacă nu se schimbă nimic din ceea