În Liban, „bombele” sunt la ordinea zilei. Cele culinare explodează și pe timp de pace! Mexicul e ca o un cactus. Ferește-te de țepi, dar ia-i miezul la bani mărunți! Cât depre parlagiii noștri, de pe vremuri, mai sunt și astăzi
"Şi ochiul mănâncă!”, spune un proverb arab. Iar când vorbeşti de bucătăria libaneză, zicătoarea se adevereşte pe deplin. Gastronomia ţării cedrilor seculari e o infuzie delicată de mirodenii asiatice care îţi parfumează conţinutul mâncărurilor, cu o cromatică puternică, specifică orientalilor. Iar influenţa franţuzească dă o tuşă aparte preparatelor, aparent comun, întregului Orient Mijlociu.
Bucatele mexicane înseamnă mult mai mult decât mâncărica de fasole roşie şi iute pe care o vezi în westernuri. De altfel, gastronomia de la sud de Rio Grande a devenit, de curând, patrimoniu cultural mondial.
Ce considerăm noi, românii, că e mâncare românească e de fapt o combinaţie balcanică cu influenţe turceşti, ungureşti, nemţeşti sau ruseşti. La Il Piccolo Mondo găseşti mâncare ca la Beirut, la El Torito îţi vei arde limba ca la Veracruz sau Acapulco, iar la populara Perla regăseşti uitatele delicatese ale parlagiilor şi alte fineţuri boiereşti. DE VEGHE PRIN CÂRCIUMI. Banana beţivă de la El Torito
O lume mică, dar gustoasă!
Un rachiu Arak, de 60 de grade, o variantă „strong” a uzo-ului, îndoit cu apă, la 11,5 lei, e startul unui libanez cumsecade. La ei, antreul se numeşte Meza şi are minimum cinci startere. Homos-ul e ca pâinea! Noi am ales clasicul năut făcăluit cu pastă de susan cu Foul. „O fasole roşie ce creşte cel mai bine la Baalbek, cea mai importantă zonă agricolă”, ne-a lămurit Kansou Tanal, „Tabakh”, adică Chef, la Il Piccolo Mondo. Am alăturat Makadous, nişte vinete pitice umplute cu nucă, usturoi, ardei gras şi iute, păstrate în ulei de măsline, la 15 lei, şi Fatte - un bol cu pătrăţele de lipie
