Antrenorul echipei Zvezda Zvenigorod, Zdravko Zovko, a declarat sâmbătă seară, după înfrângerea din meciul cu Oltchim, că după părerea sa de grupa principală 2 a Ligii Campionilor vor trece gruparea vâlceană şi Krim Ljublijana, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Teoretic fiecare formaţie are şanse de calificare. Noi depindem, însă, de un succes al Krimului pe terenul lui FTC Budapesta. Le vom ţine pumnii slovencelor pentru a rămâne şi noi în cursă. Una peste alta cred că mai departe vor merge Oltchim şi Krim. În acest moment, însă, FTC pare o echipă mai solidă decât cea de la Vâlcea chiar dacă la capitolul nume de handbaliste voi staţi mai bine. Oricum, am rămas uimit de succesul unguroaicelor de la Vâlcea", a spus Zovko.
El a recunoscut superioritatea Oltchimului în meciul de la Râmnicu Vâlcea. "Am venit la Vâlcea să ne batem pentru şansa noastră. Am luptat şi cred că am făcut o primă repriză bună. Am căzut pe final, am păcătuit la capitolul pregătire fizică şi cred că succesul Oltchimului este meritat", a precizat Zovko.
Zdravko Zovko a explicat şi situaţia atipică de la formaţia pe care o antrenează şi care are în lot cinci straniere: "Ştiu că este atipic pentru ca la o echipă din Rusia să fie multe jucătoare străine. Explicaţia e simplă, în ultima perioadă s-au deschis şi în sportul din Rusia uşile pentru sportivi străini şi la handbal, şi la volei şi la baschet. La noi, însă, este în vigoare legea conform căreia o handbalistă sub 25 de ani nu poate pleca la un alt club din lume şi cred că este o lege bună".
Portarul echipei Zvezda Zvenigorod, Victoria Kalinina, a declarat la finalul meciului cu Oltchim că îi place atmosfera din sala Traian. "Este o plăcere să joci într-o atmosferă cum este cea de la Vâlcea. Ne-a fost greu în primele zece minute, până ne-am acomodat apoi ne-am simţit foarte bine. Toată stima pentru suporterii Oltchi