Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii din Alba vor să fie reprezentați în Comisiile împotriva violenței din școli, așa cum prevede legea. Vezi ce revendică CJE

Publicat in Alba24, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Elevii din județul Alba fac demersuri pentru a li se asigura dreptul de a fi reprezentați în Comisiile școlilor, ce au ca activitate combaterea violenței în mediul școlar. Aceștia susțin că, în ciuda legislației care prevede ca 2-4 elevi să facă parte din aceste Comisii, această prevedere nu este respectată, mai ales că în multe școli nici nu există Comisii de acest gen.

Consiliul Judeţean al Elevilor Alba a început o campanie pentru asigurarea dreptului elevilor de a fi reprezentaţi în Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar de la nivelul unităţii şcolare conform legislaţiei în vigoare enunţată prin OMECT nr. 1409/29.06.2007. Conform Strategiei Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cu privire la reducerea fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar, anexă a ordinului mai sus menţionat, elevii de liceu au dreptul de a fi reprezentaţi de 2-4 elevi din clasele a IX –a – a XII-a /a XIII-a aleşi de Consiliul Şcolar al Elevilor din unitatea de învăţământ.

Deşi strategia şi ordinul de ministru sunt emise din 2007, la nivel naţional şi judeţean, acest drept al elevilor nu este respectat de majoritatea unităţilor de învăţământ preuniversitar liceal, de cele mai multe ori elevii neştiind nici măcar că există această comisie. De asemenea, mai există încă unităţi şcolare care nu-şi înfiinţează această comisie, iar dacă o înfiinţează, aceasta există doar scriptic, nu şi faptic.

„Fenomenul de violenţă creşte cu atât mai mult cu cât majoritatea unităţilor şcolare cu probleme trimit rapoarte eronate către Inspectoratele Şcolare Judeţene, rapoarte ce nu pot fi verificate punct cu punct datorită lipsei de resurse umane responsabile de această sarcină şi a unei metodologii clare de evaluare a activităţii şi a existenţei în primul rând a comisiilor şcolare de prevenire şi combatere a violenţei.

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 4 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 5 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 2 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 38 minute
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 2 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°