Pot bănui că nu mă credeţi, dar vă asigur că există o legătură foarte strânsă între Zürich şi Braşov. Motivul este de fapt unul singur. Să vă povestesc de ce. Deunăzi mă aflam în aeroportul din Zürich, în transfer spre Nürnberg, şi am observat destul de surprinsă că piloţii de avion coborau din carlingă cu...câte o pereche de schiuri.
Nu m-am putut abţine să o întreb pe stewardesă de ce, pleacă ulterior în vacanţă? Mi-a răspuns, zâmbind, bronzată, evident, blondă, cum nu, dulce ca inimioarele de ciocolată pe care ni le distribuise în avion (deh, Valentine's Day), că ei se duc direct la schi. Mă uit împrejurul meu şi, evident, evidenţa era acolo: aeroportul şi Zürich în sine sunt înconjuraţi de culmi şi de pârtii uşoare de ski. Primul gând a fost spre Poiana Braşov, spre Braşov...de ce unii pot şi alţii nu...Sau, ce bine ar fi dacă vreodată aş vedea şi Braşovul pe lista destinaţiilor în care piloţii coboară nu cu valiza, ci cu skiurile din avion.
Nostalgia trecând, am revenit la prezent şi la ceea ce se va întâmpla în acest sfârşit de săptămână nu departe de Braşov. Şi am trecut nota mea de blog la rubrica "Ştiri nebăgate în seamă" pentru că, nu ştiu de ce, foarte puţine ziare sau reviste scriu despre ceea ce se va întâmpla zilele acestea prin Carpaţi. La mine, la Paris, a ajuns doar un articol din Gazeta Sporturilor, semnat Cătălin Tolontan, din care am aflat că între 17-22 februarie la Braşov, Rîşnov, Predeal, Poiana Braşov şi Fundata se va desfăşura Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE).
FOTE pare o joacă, dar la această Olimpiadă de iarnă pentru sportivi între 14 şi 18 ani stresul organizatorilor nu e deloc miniatural. “Dacă nu am fi reuşit să ne onorăm promisiunea, România ar fi suferit pe harta încrederii sportului mondial”, spune Ioan Dobrescu, numărul 2 în Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
"La FOTE participă aproximativ 2.