Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul şef al Fiscului din Oţelu Roşu, acuzat că a sechestrat un bărbat ca să afle cine i-a furat seiful cu 1,7 milioane de lei. Vezi ce a povestit cel care l-a reclamat

Publicat in Press Alert, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Petru Lupşac, fostul şef al Finanţelor Publice din Oţelu Roşu care la sfârşitul lunii ianuarie a reclamat că i-a fost furat seiful de o tonă din casă în care erau 1.715.500 lei în timp ce era în concediu, este acuzat de un bărbat că l-a sechestrat în încercarea de a afla unde-s banii. Poliţiştii au audiat mai multe persoane, unele fiind duse şi la detectorul cu minciuni, dar până acum nu au reuşit să afle cine şi cum a scos din casă seiful în care s-ar fi aflat 370.000 euro, 160.000 lei, bijuterii şi alte bunuri. Mitruţ Romeo Marian, de 24 ani, din Oţelu Roşu, susţine că Lupşac i-a promis în urmă cu câteva zile că “îmi dă un miliard de lei numai să-i spun cine-s hoţii”. Aseară, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată pentru Romeo Mitruţ. ” Mi-a dat întâlnire la o fabrică de pâine. Era cam 20,10. Când am urcat în maşină, mi-a pus cătuşele. A deschis maşina în spate şi a mai apărut un bărbat cu cagulă. M-au târât în spate şi m-au dus cu maşina. Era o casă părăsită. M-au legat cu cătuşa de gratia unui geam. Lupsa a scos pistolul şi a tras un foc în sus. Mi-a spus că al doilea cartuş este pe ţeavă şi este pentru mine şi mi-a pus pistolul la cap. Îmi spunea să-i spun cine l-a furat că eu ştiu. Lupşa Petrică mi-a spus că groapa o am pregătită. Era el şi încă doi sau trei. Nu am văzut exact că m-au ţinut tot timpul cu capul în jos. M-au lovit. Aproape o oră m-au ţinut acolo”, a declarat Romeo Mitruţ pentru PRESSALERT.ro.

După ce a fost eliberat pe o stradă din Oţelu Roşu, bărbatul s-a dus la Poliţie să reclame ce i s-a întâmplat. Avocatul lui Mitruţ, Cosmin Bolosin, a afirmat că “mergem acum la Poliţia Oţelu Roşu să lămurim această plângere. A venit o echipă de poliţişti de la Reşiţa care anchetează cazul. Din punctul nostru de vedere ne aflăm în faţa unei infracţiuni foarte grave - libertate de libertate în mod ilegal, folosindu-se o armă de foc

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum 25 minute
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Dezamăgire pentru cei care aşteaptă autostrăzi în Moldova. Segmente din A7 și A8, scoase din PNRR

Adevarul acum 55 minute
O parte din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 nu vor mai primi bani prin PNRR, din cauza erorilor în procedurile de achiziție publică. Ministrul Dragoș Pîslaru confirmă că proiectele sunt scoase din finanțare europeană, deși unele trons

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum 45 minute
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 3 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 2 ore
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°