Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viol reclamat de Ziua Îndrăgostiţilor

Publicat in Monitorul de Botosani, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

O întâmplare petrecută joi, de Ziua Îndrăgostiţilor, i-a pus în alertă pe poliţiştii botoşăneni, care au fost anunţaţi printr-un apel de urgenţă pe 112 de un posibil viol în desfăşurare. Alarma a fost dată în jurul ore 12, când o tânără a sunat la 112 susţinând că o amică de-a ei, în vârstă de 17 ani, a fost luată dintr-un bar de pe Strada Bucovina de un necunoscut, care intenţiona să o violeze. Din informaţie în informaţie, anchetatorii au reuşit să afle traseul urmat de suspect, inclusiv apartamentul în care ar fi ajuns adolescenta. Poliţiştii au descins la adresa indicată, de pe Strada Vârnav, au găsit-o pe tânără, însă actul sexual se consumase. Audiată, A.S. a confirmat varianta violului, dar, pentru că nu prezenta nicio urmă de violenţă, aceasta a susţinut că totul s-ar fi petrecut prin ameninţări şi constrângere psihică. Condusă la Serviciul de medicină legală, tânăra a fost examinată, iar suspectul, Marcel P. de 40 de ani, din Botoşani, a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţia de viol şi a fost reţinut pentru 24 de ore. Individul nu ar fi la prima faptă. Condamnat în 2003 de Judecătoria Botoşani la cinci ani de închisoare cu executare pentru viol, Marcel P. a reuşit să obţină eliberarea condiţionată înainte de termen, iar în 2004 a mai violat o tânără, pe care a tâlhărit-o. În timpul procesului, victima şi-a retras plângerea, dar individul a fost condamnat la un an şi şase luni de detenţie. Trei ani mai târziu, în 2008, el a fost condamnat din nou la patru ani de închisoare pentru furt şi a fost liberat din penitenciar anul trecut, în martie. De atunci, poliţiştii au mai primit o plângere împotriva lui şi tot pentru viol, cazul fiind încă în cercetări. O întâmplare petrecută joi, de Ziua Îndrăgostiţilor, i-a pus în alertă pe poliţiştii botoşăneni, care au fost anunţaţi printr-un apel de urgenţă pe 112 de un posibil viol în desfăşurare. Alarma a fost dată î

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum o ora
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 2 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum o ora
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Un râs a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri din masivul Parâng

HotNews acum o ora
Un râs a fost recuperat, marţi, dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres. Râsul a fost văzut de localnici, care au anunţat autorităţile. La misiune au

Constantin Toma spune că nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale: Probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el / Practic, ne-am îndrepta spre alegeri anticipate

News.ro acum 19 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat marţi că în opinia sa nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale, arătând că probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el. ”P

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 2 ore
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 6 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

S-au închis pârtiile de schi de la Sinaia, la altitudinea de 2.000 m, din cauza vântului puternic

Mediafax acum 2 ore
Domeniului schiabil din staţiunea Sinaia a anunţat, marţi la amiază, închiderea pârtiilor de la altitudinea de 2.000 de metri, din cauza rafalelor puternice de vânt. Începând cu ora 12:00, vânzarea cartelelor la mijloacele de transport pe cablu a fo

Mark Zuckerberg spune că „va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram / Șeful Meta este gata să lucreze cu Trump, atacă presa tradițională și critică UE

HotNews acum o ora
Fondatorul Meta, Mark Zuckerberg, a anunțat că va renunța la funcția de factchecking (verificare a faptelor), va reduce cenzura și va recomanda mai mult conținut politic pe platformele sale, Facebook, Instagram și Threads, scrie The Guardian. Într-u

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Vremea

București
acum

10°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/11°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°