EXCLUSIV ONLINE. În partea a III-a a interviului, Andrei Pleşu face inventarul celor douăzeci de ani de „Dilema veche“.

"Adevărul": Acum patru ani îi spuneaţi lui Cristian Tudor Popescu, într-un interviu, că aveţi sentimentul că niciun articol de-al dumneavoastră nu a schimbat niciodată nimic. Ce a schimbat, totuşi, „Dilema veche”, care tocmai a împlinit douăzeci de ani?

Andrei Pleşu: Domnule, nu pot să fac un inventar geometric al schimbărilor, esenţial din punctul meu de vedere este că „Dilema” şi-a creat un public. Există o categorie de oameni în România care s-a lipit, să spun aşa, de acest brand. Cea care citeşte, reacţionează, cumpără şi avem un tiraj care, în condiţiile date şi în contextul în care ne mişcăm, mi se pare onorabil. E o revistă care a reuşit să-şi menţină stilul, nu a devenit peste noapte altceva, nu a avut de pildă evoluţia „Cotidianului”, care demarează ca ziar al lui Ion Raţiu şi care ajunge acum o ciudăţenie, nu mai ştii exact contra cui e, nu mai ştii exact dacă nu e un fel de „România Mare” într-o variantă mai pestriţă. Tipul ăsta de salturi, de răsturnări, de surprize, o publicaţie serioasă nu îl oferă, iar „Dilema” a avut o consecvenţă deşi, în ultimii ani, eu singur îmi dau seama, cu o undă de melancolie dar şi cu o sănătoasă resemnare, acolo a apărut o nouă generaţie de redactori, de tineri care sunt altfel.

Şi nu e bine că au apărut?

Reuşita constă în faptul că fiind altfel, nu au mutilat gazeta, nu au făcut din ea cu totul altceva. Sunt noutăţi de ritm, noutăţi de situare faţă de o problemă sau alta dar în mare, tonul gazetei a rămas acelaşi, iar asta, după mine, în contextul aşa de tulbure, de multicolor (în sens rău) al gazetăriei de azi este un lucru pozitiv. Acolo s-au format câţiva oameni. E foarte important ca o gazetă să fie şi o şcoală în acelaşi timp. Dacă tot a găsit nişte tineri încă fragezi, încă ne