Te apucă sughiţul în momentele cele mai delicate: înaintea unei şedinţe de lucru, la restaurant, în timpul unei întrevederi amoroase. Află ce trebuie să faci ca să scapi rapid de neplăcere.
Cauze
Specialiştii susţin că stresul este un factor favorizant al sughiţului, la fel ca mâncatul prea rapid sau ca băutul unui lichid prea rece. Însă pârdalnica neplăcere poate să apară şi din senin, fără vreun motiv anume.
Mecanismul care îl declanşează e cunoscut: spasmul brusc, involuntar al diafragmei, urmat de închiderea bruscă a corzilor vocale – de unde şi „hâc”-ul caracteristic. Spasmul poate fi cauzat de stimularea excesivă a unui nerv care controlează diafragma, numit nervul frenic.
Soluţii
Soluţiile trebuie să aibă în vedere „neutralizarea” acţiunii anarhice a nerviului frenic, ceea ce duce automat la încetarea crizei.
Încearcă următorele: Aplică un cub de gheaţă în zona ombilicală, sau chiar pe ombilic. Acesta este conectat, printr-un meridian energetic, de diafragmă. Contactul cu partea rece provoacă o solicitare bruscă a zonei, ceea ce calmează contracţiile diafragmei. Recurge la remediile bunicii. Adică, fie bea „invers” un pahar de apă, aplecându-te în faţă şi plasându-ţi bărbia în recipient, fie ţine în gură un cub de zahăr înmuiat în oţet. Mai poţi încerca să înghiţi în sec de 3 ori, ţinându-te de nas, şi fără să tragi aer în piept. Toate aceste acţiuni au menirea să acţioneze asupra nervului frenic.
Ultima şansă
Dacă nici una dintre soluţiile de mai sus nu-şi face efectul, mai ai o încercare: alungeşte-te pe podea, cu vârful degetelor de la picioare fixate sub o piesă de mobilier, şi roagă un apropiat să te tragă de braţe. Sau, apucă-te cu ambele mâini de o bară înaltă (un bătător de covoare, spre exemplu), şi balansează-te timp de câteva minute. Aceste întinderi au rolul de a repoziţiona axul vertebral, şi de a „debl