Autorităţile române au anunţat în repetate rânduri reorientarea către o „cooperare pragmatică” cu ţările BRIC, totuşi, relaţiile economice dintre ţara noastră şi „cei patru mari” sunt modeste şi reflectă slaba valorificare a potenţialului de cooperare bilateral. De Iulia Monica Oehler-Şincai
Articol din FP România nr. 32, iarna 2012
Criza financiară şi economică mondială în curs a indicat deja un prim proces global care marchează secolul 21: mutarea centrului de greutate economică – şi politică? – dinspre ţările dezvoltate către economiile emergente, în special către „cei patru mari”.
Pe parcursul actualei crize mondiale, ţările BRICS (în special China şi Rusia) şi-au consolidat inclusiv poziţia de investitori globali. Consideraţi chiar o ameninţare la adresa securităţii naţionale de către economii dezvoltate precum SUA, „campionii naţionali” din ţările cu un „sistem capitalist de comandă” (tot China şi Rusia) dispun de forţa financiară necesară achiziţionării de active strategice peste hotare, cu atât mai mult cu cât valoarea acestora a scăzut ca urmare a crizei. Ca model, investiţiile ruseşti în exterior sunt orientate cu preponderenţă către achiziţionarea de active strategice în domeniul energetic din aval. Motivaţiile de bază ale companiilor chineze care investesc în străinătate, cu sprijinul statului, sunt accesul la o mare varietate de resurse naturale şi, mai nou, la tehnologii de vârf, inclusiv prin deschiderea de centre de R&D în amplasamente-cheie, ori la mărci de renume – valabil, de exemplu, pentru companiile chineze Huawei Technologies, ZTE Corporation, Lenovo Group Ltd.
Partenerii noştri
Care este stadiul relaţiilor României cu aceste noi vedete economice, intens curtate nu doar ca pieţe dar şi ca investitori (strategici?)?
Ca stat membru, ne poate interesa că Brazilia, Rusia, India şi China – alături de SUA, Japoni
