Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 90 de centre de colectare a fierului vechi din Alba, controlate de polițiști: 50 de amenzi în valoare de peste 16.000 lei

Publicat in Alba24, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Joi și vineri, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune de control şi verificare a agenţilor economici ce desfăşoară activităţi de colectare a deşeurilor industriale reciclabile.

Scopul acestei acţiuni a fost combaterea sustragerilor şi comercializării ilegale de cabluri, identificarea autorilor de infracțiuni şi a persoanelor care valorifică în mod repetat deşeuri feroase și neferoase prin intermediul centrelor de colectare şi stabilirea provenienţei acestora, depistarea persoanelor care colectează şi prelucrează ilegal deşeuri feroase şi neferoase, combaterea evaziunii fiscale.

De asemenea a fost verificat modul de întocmire a documentaţiei obligatorii privind provenienţa bunurilor gestionate.

În cele două zile de acţiune, au fost verificate 89 de centre de colectare a deşeurilor iar pentru nereguli constatate au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 16.250 lei. De asemenea a fost confiscată cantitatea de 2.871 kg deşeuri feroase şi neferoase.

De exemplu, cu ocazia verificărilor efectuate la un centru de colectare din Blaj, a fost găsită cantitatea de 1.600 kg componente metalice, sustrase din infrastructura CFR (8 cupoane de șina de cale ferată, în lungime totală de 10 metri, 5 eclise, 36 de placi de fixare a șinei, 82 de tirfoane, 26 de călăreți, 26 de șuruburi).

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii i-au identificat pe principalii suspecţi de comiterea furtului, D.I., de 32 de ani şi D.S., de 37 de ani, angajaţi ai societăţii comerciale care desfăşoară lucrări de reabilitare şi modernizare a tronsonului de cale ferata Coșlariu – Sighișoara şi care în perioada 8-13 februarie 2013 au sustras materialele din infrastructura căii ferate din zona stației CFR Lunca.

Faţă de cei doi suspecţi a fost întocmi

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 45 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 31 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 31 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum 53 minute
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°