Un bun isi pastreaza valoarea de-a lungul timpului - sau, oricum, valoarea totala a bunurilor ramane neschimbata: daca valoarea unora creste, scade proportional valoarea altora astfel incat pe ansamblu valoarea ramane aceeasi. Dupa ce am scris articolul de saptamana trecuta, am descoperit un site: www.measuringworth.com. Site-ul este interesant intrucat ne ofera un instrument cu ajutorul caruia sa putem evalua, pe durate lungi, nivelul bunastarii individuale. De exemplu, in 1900 venitul mediu al unei familii americane era de 750 de dolari pe an (in acea perioada, familia medie era compusa din 5 membri, dintre care cel putin patru munceau). In termeni de putere de cumparare, 750 de dolari din 1900 echivaleaza cu aproape 16.000 de dolari in 2000. Dar in 2000 salariul mediu in Statele Unite era de 47.000 de dolari pe an. Cu alte cuvinte, un american de conditie medie era, in 2000, de trei ori mai bogat, in termeni de putere de cumparare, decat o familie de conditie medie din 1900. Altfel spus, daca familia de conditie medie din 1900 s-ar fi multumit, de-a lungul timpului, sa isi conserve venitul, ea s-ar fi trezit, 100 de ani mai tarziu, ca nu mai face parte din clasa de mijloc, ci ca a coborat pe scara sociala la nivelul paturii sarace. Un prieten mi-a atras atentia ca acest calcul e intrucatva nerealist pentru ca nu tine cont de datoria publica a statului american. Pentru a nu-si impozita suplimentar cetatenii, statul prefera sa se indatoreze, astfel ca veniturile acestora sunt ridicate doar pentru ca ei nu sustin financiar intregul cost al serviciilor publice. Nu stiu daca argumentul acesta e neaparat corect, dar m-am hotarat sa vad ce se intampla daca tin cont de el. In 1900, datoria publica a SUA era de 1,3 miliarde de dolari, la o populatie de 76 de milioane de locuitori. Asta inseamna 17 dolari pe cap de locuitor. Cum familia medie era compusa, in acea perioada,