Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu i-a înmânat Papei Benedict al XVI-lea o scrisoare din partea Patriarhului Daniel

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis Papei Benedict al XVI-lea un mesaj din partea patriarhului Daniel, cu prilejul întrevederii avute cu Suveranul Pontif, vineri, la Vatican. Traian Băsescu, în timpul unei audiențe private la Papa Benedict al XVI-lea

Sursa: Reuters Cadoul oferit de președintele Băsescu Suveranului Pontif

Sursa: Reuters

Președintele Traian Băsescu și Sanctitatea Sa, Benedict al XVI-lea, într-o întâlnire istorică

Sursa: REUTERS

Sursa: Reuters

Potrivit Preşedinţiei, şeful statului a transmis Papei Benedict din partea Patriarhiei Române un mesaj în care este exprimat regretul faţă de anunţul Suveranului Pontif de a se retrage, precum şi dorinţa de continuare a dialogului cu Vaticanul.

Şeful statului român a avut, vineri, în Cetatea Vaticanului, convorbiri cu Papa Benedict al XVI-lea. În vizita sa la Vatican, Traian Băsescu a fost însoţit de soţia sa, Maria.

Despre întâlnirea avută cu Suveranul Pontif, Traian Băsescu a spus că va rămâne un eveniment de suflet în care a întâlnit un om, un papă, mai puternic decât acela cu care s-a văzut în 2008.

„În discuţiile cu Sanctitatea Sa, sentimentul pe care l-am avut a fost că este împăcat cu decizia pe care a luat-o, că aşa a vrut Sanctitatea Sa şi Dumnezeu şi că şi-a asumat o altă misiune. Iar misiunea pe care şi-a asumat-o - vă spun ce simt - este aceea de a-şi continua opera. Papa Benedict al XVI-lea este unul din cei mai mari teologi şi filozofi ai lumii şi sentimentul meu este că a vrut să-şi continue opera fără nicio constrângere, decât cea a comunicării cu Dumnezeu. Nu a vrut să mai aibă obligaţii administrative, nu a vrut să se mai ocupe de problemele pe care le reclamă calitatea de papă, de şef de stat, ci a vrut să fie liber, cu gândurile Domniei Sale şi cu Dumnezeu, ca să-şi termine opera. Sunt c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pe patru săptămâni / Cum va fi vremea în minivacanța de Rusalii

HotNews acum 3 ore
Vremea va fi mai rece decât este normal pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni, urmate de o încălzire ce va aduce temperaturi ușor mai mari decât media obișnuită, în special în prima săptămână din luna iunie, potrivit prognozei

Administrația Trump închide baza de date privind dezastrele climatice

Mediafax acum o ora
Administrația Donald Trump a anunțat joi că va înceta să mai contribuie la baza de date veche de peste 40 de ani care urmărește dezastrele climatice. Practic, este o altă consecință a reducerilor semnificative de finanțare a Administrației Naționale

Bărbat suspectat de crimă găsit spânzurat în arestul Poliţiei Gorj. Pe corp nu sunt semne de violenţă

News.ro acum 14 minute
Un bărbat suspectat de crimă şi aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă (CRAP) al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a fost găsit spânzurat, în noaptea de joi spre vineri, el având în jurul gâtului firul telefonului existent în cel

Grindeanu anunță atribuirea contractului pentru proiectarea drumului de mare viteză București-Giurgiu

Gandul acum 53 minute
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit contractul pentru proiectarea drumului de mare viteză București-Giurgiu. Este anunțul ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a precizat că acest contract a fost obținut de o asoc

METEO. Cod galben de vânt în patru județe din Moldova. Vreme deosebit de rece în toată țara

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, Codul galben de vânt este valabil vineri între orele 10.00 și 20.00 în județele Vaslui, Bacău, Vrancea și Galați. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…60 km/h. Temporar vor fi intensificări ale vântului și în restul r

Salina Praid este închisă turiștilor din cauza infiltrațiilor. Pompierii acționează de patru zile pentru evacuarea apei

Adevarul acum 43 minute
Salina Praid este închisă turiștilor și vineri, 9 mai, din cauza infiltrațiilor produse în urma ploilor torențiale din ultima perioadă. Pompierii acţionează de trei nopţi şi patru zile pentru evacuarea apei.

Sebastian Burduja cere amânarea termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune din PNRR: La 1 ianuarie 2026 ar trebui să închidem încă 1.755 MW

Gandul acum o ora
„Securitatea energetică a României NU este negociabilă. De la începutul mandatului meu, am refuzat să accept închiderea grupurilor pe cărbune, în lipsa unor capacităţi noi echivalente de producţie în bandă”, scrie ministrul Energiei pe pagina sa de

De ce e descris noul papă Leon al XIV-lea drept „cel mai puțin american dintre americani”

HotNews acum o ora
Născut la Chicago într-o familie cu rădăcini italiene, franceze și spaniole, cardinalul Robert Francis Prevost, noul papă Leon al XIV-lea, va fi doar al doilea suveran pontif provenit din Americi și primul din Statele Unite, însă revista Time îl des

Curtea Constituțională discută vineri cererea de anulare a alegerilor

HotNews acum 4 ore
Curtea Constituțională va analiza vineri cererea de anularea a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminica trecută, potrivit programului de pe site-ul CCR. Potrivit programului, Curtea Constituțională va discuta, în ședința programată să în

Ministrul dezvoltării, Cseke Attila: intră în vigoare măsurile de eficientizare a construcţiilor

BusinessMagazin acum 2 ore
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că intră în vigoare măsurile de eficientizare şi debirocratizare ale construcţiilor.

Vremea

București
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/18°
Iasi
acum

vin.

7°/13°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

14°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/18°
lun.

5°/17°