Sursa foto: Descopera.orgPreşedintele Traian Băsescu a făcut vineri seară, după vizita oficială de la Sfântul Scaun, şi o vizită de stat la Ordinul Ioaniţilor de la Roma, dedicată aniversării a 80 de ani de la stabirea relaţiilor diplomatice între România şi Ordinul Suveran.
Şeful statului a fost întâmpinat de Cavalerii Ioaniţi ai Ordinului Suveran Ospitalier cu o mică expoziţie de artă pe teme maritime, dedicată special acestuia având în vedere cariera sa de marinar.
Gazdele au organizat în vechea bazilică din incinta reşedinţei ioanite, Villa Magistrale, o expoziţie de documente diplomatice relevante pentru această aniversare, dar şi una cu temă maritimă, dedicată special preşedintelui Băsescu.
Acestuia i-au fost prezentate o machetă a unei fregate ioanite de secolul al XVIII-lea, care apăra Malta, dar şi mai multe tablouri reprezentând lupte navale între ioaniţi şi turci din perioada Evului Mediu.