Acţiunile societăţii buzoiene Ductil SA au crescut pe bursă, la mijlocul săptămânii trecute, cu 63,5 la sută, în urma anunţului companiei potrivit căruia acţionarii vor fi convocaţi pentru a discuta distribuirea unor dividende-record, în valoare de 48 de milioane de lei, respectiv 11 milioane de euro.
Propunerea de distribuire a dividendelor a fost lansată de fondul american de investiţii Broadhurst, care deţine 11,71 la sută din acţiunile Ductil SA. Creşterea accelerată a acţiunilor societăţii buzoiene a venit pe fondul unora dintre cele mai mari rulaje de pe piaţă, de circa 563.000 de lei, iar preţul a atins un maximum al ultimilor doi ani şi jumătate, de 0,749 lei/acţiune.
Distribuirea dividendelor va fi aprobată în data de 18 martie, această măsură aflându-se pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor.
În ceea ce priveşte anii trecuţi, cea mai mare valoare brută a dividendelor acordate a fost înregistrată în 2008, respectiv 0,0509 lei. În anii 2009 şi 2010 valoarea dividendului a scăzut la 0,0312 lei brut, iar în 2011 acesta s-a majorat, fiind înregistrată o valoare brută de 0,0329 lei.
În prima parte a anului trecut, SC Ductil SA a înregistrat o cifră de afaceri netă în valoare de 74 milioane de lei, în scădere cu 133.887 de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul net înregistrat de societatea buzoiană s-a ridicat la suma de 4,49 milioane de lei, în creştere cu 145.592 de lei faţă de valoarea obţinută în anul 2011.
La finalul lunii septembrie 2012, Ductil SA a înregistrat o cifră de afaceri netă în valoare de 109 milioane de lei şi un profit net de 5,03 milioane de lei. SC Ductil SA a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri netă în valoare 144 milioane de lei şi un profit net de aproape 8 milioane de lei, în creştere comparativ cu rezultatele înregistrate la finalul anului 2010, când cifra de afaceri a