Zeci de tone de motorină, mai multe sume de bani şi câteva arme au fost găsite la percheziţiile din Capitală şi şapte judeţe, aproape toate cele 241 de persoane căutate fiind deja duse la audieri, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan.
Raluca Seucan a precizat că poliţiştii au găsit la percheziţiile domiciliare zeci de tone de motorină, în garaje şi locuri special amenajate.
Ea a mai spus că armele găsite la percheziţii ar fi deţinute legal, dar acestea nu ar fi fost păstrate corespunzător.
Anchetatorii au dus la audieri aproximativ 90 la sută dintre cele 241 de persoane căutate, a spus Raluca Seucan, precizând că printre acestea sunt suspecţi de furturi de combustibil, complici, tăinuitori şi martori.
Persoanele ridicate în urma percheziţiilor vor fi audiate, duminică, la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa şi IPJ Dâmboviţa.
"Au fost găsite şi arme deţinute legal, dar care nu erau păstrate corespuzator, potrivit legii, au fost găsite zeci de tone de produse petroliere, motorină şi ţiţei, care au fost ridicate de la domiciliile suspecţilor, au fost verificate şi şase societăţi comerciale, şi de aici a fost ridicată marfă şi înscrisuri, documente. Au fost ridicate sume importante în lei şi valută. Suspecţii au fost duşi aproape toţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi IPJ Dâmboviţa pentru audieri", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan.
Surse judiciare susţin că în reţeaua de suspecţi ar fi implicaţi şi cinci poliţişti, unii dintre ei de Postul de poliţie Corneşti (Dâmboviţa), un pompier şi un jandarm.
La un moment dat, în timpul percheziţiilor, o maşină a Poliţiei s-a răsturnat în localitatea dâmboviţeană Dărmănesti, iar agenţii şi suspectul care se aflau în autovehicul au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploi