Dragostea pentru o copilă de 14 ani l-a adus pe un tânăr de 24 de ani din Bordeşti să fie trimis în judecată de două ori, pentru că s-a iubit cu aceasta, chiar dacă era minoră, în mai multe rînduri. Mihai E. a fost prima oară trimis în judecată de procurori, în luna octombrie 2012. Fusese reclamat de mama fetei, care a aflat că la data de 22 aprilie 2012, tânărul şi fiica sa au făcut dragoste. Mihai a recunoscut fapta la vremea respectivă şi dosarul este în curs de judecare la Judecătoria Focşani.
Zilele trecute, Mihai E. a fost din nou trimis în judecată, fiind acuzat că s-a iubit iar cu fata de 14 ani. Se pare că Mihai a uitat că este cercetat penal pentru iubirea interzisă şi potrivit rechizitoriului, în luna octombrie, chiar în perioada în care procurorii pregăteau trimiterea primului său dosar la instanţă, Mihai a comis-o din nou. În actul de sesizare a instanţei de judecată, se arată că băiatul a luat-o cu forţa de la şcoală pe copilă şi a dus-o la Galaţi. Procurorii au reţinut că în perioada în care au fost comise faptele, 9 -16 octombrie, cei doi s-au iubit cu acordul fetei. Ajuns din nou în faţa anchetatorilor, Mihai a declarat că este prieten cu fata şi a recunoscut fapta.
Părinţii minorei nu sunt însă de acord cu prietenia celor doi şi s-au constituit părţi civile în dosar, respectiv au pretenţia ca prietenul fiicei lor să le plătească 2.000 de lei, daune materiale şi morale. Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Focşani, unde se judecă şi celălalt dosar al lui Mihai.
Dragostea pentru o copilă de 14 ani l-a adus pe un tânăr de 24 de ani din Bordeşti să fie trimis în judecată de două ori, pentru că s-a iubit cu aceasta, chiar dacă era minoră, în mai multe rînduri. Mihai E. a fost prima oară trimis în judecată de procurori, în luna octombrie 2012. Fusese reclamat de mama fetei, care a aflat că la data