După ce un corp ceresc a provocat pagube importante şi aproape 1.000 de răniţi, după ce a căzut într-o regiune a Rusiei, iar ieri dimineaţă, un meteorit a fost văzut în apropierea oraşului San Francisco, un alt obiect s-a dezintegrat deasupra Cubei.
Rezidenţii cubanezi au observat o lumină puternică pe cer şi o explozie uriaşă, care a zguduit ferestrele şi zidurile. Nu au fost raportate pagube materiale şi nici victime, scrie The Telegraph.
"În jurul orei opt seara am văzut o lumină pe cer. O minge de foc, mai mare ca soarele", a spus un locuitor al oraşului Rodas.
Asteroidul care a căzut în Rusia în urmă cu trei zile a rănit 1.200 de persoane. Roca avea o lăţime de peste 30 de metri şi o greutate de 10.000 de tone. Potrivit Nasa, meteoritul a eliberat un nivel uriaş de energie în atmosferă, în timp ce s-a dezintegrat, de aproximativ 500 de kilotone, de 30 de ori mai mult decât bomba atomică de la Hiroshima.
Mai jos, puteţi vedea craterul făcut de meteoritul din Rusia.
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
Povestea românului care a schimbat legea în SUAROMÂNII AU TALENT: Mihai Petre, scos din minţi de un bucătar şi sărutat de o concurentăÎn PRAGUL MORŢII. Momentele de COŞMAR ale uneia dintre CELE MAI FRUMOASE FEMEI DIN LUME
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:CORESPONDENȚĂ DE LA VATICAN. Traian Băsescu, dupa ce a fost primit de Papa: A fost o intalnire de SUFLETBĂTRÂNEȚE LA ALL-INCLUSIVE. Reportaj din azilul în care seniorii n-au dor de ducăEXCLUSIV EVZ. Cum a plâns Traian Băsescu la căpătâiul celui care i-a proorocit că va fi președinte