Daniel Tammet este un savant autist britanic cu o afinitate extraordinară pentru calcule matematice Foto: The Telegraph
Cu atâtea filme cu super-eroi în jurul nostru, cum ar fi Spiderman sau Hulk, ne-am obisnuit să vedem oameni cu abilități speciale doar în operele de ficțiune. Dar oamenii cu abilități uimitoare există de fapt şi în viața reală. Mai jos este o listă cu 8 dintre aceşti oameni uimitori!
Creierul Incredibil (Daniel Tammet)
Daniel Tammet este un savant autist britanic cu o afinitate extraordinară pentru calcule matematice, o memorie excepţională şi o capacitate de învăţare a limbilor ieşită din comun, potrivit Oddee.com. El s-a născut cu epilepsie congenitală. Daniel experimentează culori asociate numerelor şi senzații într-o formă bine documentată de sinestezie. Detaliile şi specificitatea imaginii mentale ale lui Tammet sunt unice. În mintea lui, spune el, fiecare număr de până la 10.000 are forma sa unică şi el poate “vedea” rezultatele calculelor ca peisaje, și poate “simţi” dacă un număr este prim sau compus. El a descris imaginea vizuala a numărului 289 ca fiind deosebit de urâtă, 333 ca fiind deosebit de atractivă, și valoarea Pi extrem de frumoasă. Tammet nu numai că descrie verbal aceste viziuni, dar creează, de asemenea, opere de artă, în special picturi în acuarelă, cum ar fi pictura valorii Pi.
Tammet deţine recordul european pentru memorarea și recitarea lui Pi în 22,514 cifre în cinci ore. El vorbește, de asemenea, o varietate de limbi, inclusiv engleză, franceză, finlandeză, germană, spaniolă, lituaniană, română, limba estonă, islandeză, galeză și esperanto. Îi place în special limba estonă, pentru că este bogată în vocale. Tammet vrea să creeze un nou limbaj numit Manti. Tammet este capabil să înveţe noi limbi foarte repede. Pentru a demonstra acest lucru pentru Channel Five, Tammet a fost provocat sa înveţe islandeza