de Gh. DOBRIN
17 februarie 2013 23:32
0 vizualizari
A-A+
Suntem în săptămâna a 17-a după Rusalii, numită şi a femeii cananeence. Sf. Ev. Matei, în pericopa evanghelică a săptămânii (Mt 15, 21-28), ne spune că după ce Iisus a predicat şi a săvârşit numeroase minuni în ţinutul Ghenizaretului, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului, două cetăţi de pe ţărmul de est al Mării Mediterane, situate în Fenicia (Libanul de astăzi). Deci, Iisus iese din teritoriul Ţării Sfinte şi merge spre două cetăţi locuite de păgâni, care se închinau la idoli şi nu la adevăratul Dumnezeu mărturisit de evrei.
Prezenţa Mântuitorului în aceste locuri este o anticipaţie a predicării Evangheliei Sale şi la neamuri (la păgâni), deoarece Dumnezeu cheamă toate popoarele la mântuire prin Iisus Hristos.
Pe când Iisus împreună cu ucenicii călătoreau prin părţile Tirului şi ale Sidonului, o femeie cananeeancă a ieşit în calea lui Iisus şi a început să strige: "Miluieşte-mă pe mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de un demon"
Mântuitorul însă nu i-a adresat niciun cuvânt, cu toate că această femeie Îl recunoscuse drept Mesia, adresându-i-se cu "Doamne, Fiul lui David!" Femeia însă strigă mai departe, îndurând aparenta indiferenţă a Mântuitorului faţă de drama ei de mamă.
Ucenicii Îl roagă să o slobozească. Iisus însă nu vrea să-i răspundă pentru că le pregătea celor care Îl însoţeau o splendidă pildă de tărie în credinţă, de smerenie şi de stăruinţă în rugăciune.
La insistenţele ucenicilor de a o slobozi, ca să nu mai strige în urma lor, Iisus le spune: "Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale lui Israel". Femeia aude aceste cuvinte, dar în loc să se tulbure, se închină şi zice doar: "Doamne, ajută-mi!" După care urmează testul sau cea mai grea încercare la care o supune Mântuitorul. Vorbind î