Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Judeţean Târgu-Jiu, amendat de pompieri

Publicat in Impact in Gorj, luni 18 februarie 2013 ·

Cele şapte spitale şi un centru de permanenţă din Gorj au fost amendate de pompieri, după ce controlul verificat în luna ianuarie a scos la iveală mai multe nereguli. Amenzile se ridică la peste 4.500 de lei, iar printre cei amendaţi se numără şi Spitalul Judeţean Târgu-Jiu.

Încă de la începutul acestui an echipele de pompieri au pornit în inspecţie la cele şapte spitale din judeţul Gorj, precum şi la un singur centru de permanenţă. Controalele efectuate au scos la iveală mai multe nereguli care nu au fost iertate de echipa de pompieri. Aşa se face că toate unităţile sanitare au primit 14 amenzi în cuantum total de 4.500 de lei şi 13 avertismente. „Însă din luna ianuarie a început seria controalelor. Au fost efectuate zece controale la toate spitalele din Gorj. Au fost constatate mai multe deficienţe şi au fost aplicate 14 amenzi şi 13 avertismente”, a declarat Alin Drăgan, reprezentant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj. Printre unităţile spitaliceşti se numără şi Spitalul Judeţean Târgu-Jiu unde conducerea a fost sancţionată pentru nereguli privind folosirea instalaţiilor electrice cu defecţiuni şi improvizaţii, prize neizolate corespunzător precum şi alte nereguli ce nu au putut fi trecute cu vederea de pompieri: „Spitalul Judeţean Târgu-Jiu a fost sancţionat de două ori pentru mai multe deficienţe întâlnite în timpul controalelor. Principalele nereguli constatate au fost instalaţiile electrice improvizate care erau folosite. Prize neprotejate corespunzător, neparticiparea la instruirile privind protecţia civilă, întrerupătoare sparte şi siguranţe fuzibile necalibrate. Amenzile în acest caz s-au ridicat la aproximativ o mie de lei”, a declarat Alin Drăgan din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Pe lângă amenzile şi avertismentele aplicate, pompierii au mai impus şi remedierea neregulilor constatate.

Cele şap

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 38 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut uşor în primele cinci luni, cu 0,2%, ca serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

News.ro acum 29 minute
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 0,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalita

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°