Festivitatea de deschidere a Festivalului Olimpic al Tineretului European a început, duminică seară, cu intonarea imnului naţional şi cu parada delegaţiilor ţărilor participante, la eveniment asistând fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Ceremonia de deschidere a Festivalului Olimpic al Tineretului European are loc, duminică seară, pe arena Liceului cu Program Sportiv "Ion Ţiriac" din Braşov.
Evenimentul a început cu intonarea imnului naţional de către corul de copii Unison.
Preşedintele Comitetului de Organizare EYOWF 2013, George Scripcaru, primarul Braşovului, a deschis seria discursurilor oficialităţilor. De asemenea, s-au adresat publicului preşedintele Comitetului Olimpic European, Patrick Hickey, dar şi preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Jacques Rogge.
Ulterior, premierul Victor Ponta, prezent la festivitate, a declarat deschisă ediţia de iarnă a FOTE.
"Îmi revine deosebita onoare de a declara deschisă a unsprezecea ediţie a Festivalului Olimpic al Tineretului European", a spus Ponta atât în limba română cât şi în limba engleză.
La festivitatea de deschidere a FOTE participă fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, senatorul Petre Roman, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, precum şi Ion Ţiriac şi preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional (CIO) şi, totodată, fondatorul Festivalului Olimpic al Tineretului European, Jacques Rogge.
Fostul ministru Elena Udrea a declarat, înainte de începerea ceremoniei, că organizarea acestui festival "demonstrează că s-au meritat trei ani de critici pe care i-a primit".
"Asta demonstrează că s-au meritat trei ani de critici pe care i-am primit şi important este ca la final să vedem cine a construit şi cine demolează", a spus Udrea.
Udrea a precizat