Cand Ana Pauker cauta printre ciocanari acele caractere de nimic dispuse sa clameze iubirea pentru mareata uniune sovietica, luand locul putrezilor intelectuali, se spune ca i-a ales pe cei cu spirit de observatie ca sa-i trimita-n diplomatie. De ce cu spirit de observatie? Pentru ca misiunea lor era sa caste ochii cat mai bine la gesturile amabsadorilor Moscovei si sa le imite intrutocmai.
O problema a fost, insa, cu numirea amabasadorului la Vatican, unde om al Moscovei nu exista, Stalin chiar rostind dispretuitoarea intrebare: „cate tancuri are statul Vatican, ca sa avem nevoie de alianta lui?!”... Asa ca s-a lucrat pe alt criteriu, alegandu-se unul capabil sa invete cateva fraze in latina, i s-au facut trei randuri de haine negre la APACA si i s-a dat din dotare o trusa cu periuta de dinti, apoi, cand a intrat la ministru ca sa fie numit, examenul a constat in fraza pe care avea s-o spuna la prezentarea scrisorilor de acreditare. Omul stia lectia: Trebuia sa salute cu „Salve ilustrissimae!” apoi sa astepte solemn ascultand ce raspundea Papa iar, cand replica aceluia se va incheia, sa intinda plicul oficial spunand „Habeo documentas”. Ana Pauker l-a incurajat si l-a trimis la post.
La primirea oficiala, insa (nu stiu daca o fi fost tot in Biblioteca Vaticana), baiatul s-a emotionat si, tragand aer in piept, a spus „Salve ilustrissima”, fapt pentru care Papa, atent la provocarile din lagarul socialist, ca sa nu fie, poate, vreo poveste ca pe vremea Papesei Ioana, a zambit bland cum i-a zambit Benedict lui Basescu si, cu modestie ferma, a precizat ca nu-i niciodata femeie: „Ego numquam mulier!”. Acreditatul a prins curaj, a zambit la randu-i si a intins plicul spunand, bine-nteles, ceea ce repetase indelung: „Habeo documentas”.
In legatura cu aceasta, ma intreb cat de mult o fi repetat Basescu tonul acela spasit cu care, la iesire, a spus unei lu
