La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc la București, la sediul Fundației Nicolae Titulescu, lansarea volumului „Brâncuși – Titulescu. Suflete pereche”, eveniment la care a participat și Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj, alături de primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, și de prefectul județului Gorj, Claudiu Teodorescu.
Volumul „Brâncuși-Titulescu. Suflete pereche” a fost făcut cunoscut publicului gorjean în toamna anului trecut (24-30 septembrie 2012) în cadrul complexului de acțiuni cultural-științifice „Zilele Gorjului’’, organizate de Consiliul Județean Gorj. Evenimentul cultural din data de 15 februarie 2013, organizat de către directorul Fundației Nicolae Titulescu, istoricul George Potra, cu sprijinul mai multor înalți diplomați de origine gorjeană, a constituit cea de-a doua etapă de prezentare publicului larg a ediției trilingve „Brâncuși-Titulescu. Suflete pereche”. Potrivit Oanei Paloș, purtătorul de cuvânt al CJ Gorj, în cadrul manifestării a fost organizat un simpozion, în urma căruia au fost prezentate mai multe propuneri privind susținerea potențialului turistic al județului Gorj, prin promovarea Ansamblului brâncușian de la Târgu-Jiu, precum și a satului Hobița, locul natal al sculptorului Constantin Brâncuși. „Marele sculptor Constantin Brâncuși ne oferă șansa potențării imaginii Gorjului cu recunoașterea internațională prin valorile pe care le-a dat lumii întregi. Promovarea zestrei culturale pe care ne-a lăsat-o Constantin Brâncuși în județul Gorj, ne oferă șansa de a transforma Târgu-Jiul într-o capitală europeană a culturii și de a introduce orașul în circuitele turistice internaționale”, a declarat Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj.
La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc la București, la sediul Fundației Nicolae Titulescu, lansarea volumului „Brâ