Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viteză şi precizie / La Cupa Telescaun schiorii au prins viteze absolut interzise în trafic

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, duminică 17 februarie 2013 ·

► Ediţia nr. 32 a Cupei Telescaun - un succes

Anul acesta, Cupa Telescaun Parâng, ajunsă la cea de-a XXXII-a ediţie, s-a ţinut pe pârtia de sub telescaun. Un traseu destul de abrupt şi de greu pentru începători, însă floare la ureche pentru profesionişti. Aceştia din urmă s-au luptat, de fapt, să impresioneze cu cel mai bun timp.

Adalbert Danko, Asociaţia IGCL Petroşani, cel care şi-a dat strădania de a organiza această cupă în fiecare an, a ţinut ca anul acesta competiţia să se desfăşoare pe sub telescaun. „Până acum mai ţineam concursul şi pe pârtia de la UNEFS, dar anul acesta am insistat să fie sub telescaun, nu de alta, dar cine ştie cât vom mai vedea acest telescaun în funcţiune. Cupa a fost creată datorită acestui telescaun, o instalaţie care, probabil, în viitor va fi modernizată”, spune Danko. Şi are dreptate, cel mai probabil, datorită investiţiilor, vechiul telescaun nu mai are viaţă lungă. El va fi înlocuit, dacă nu de atât aşteptata telegondolă, cel puţin de o instalaţie nouă.

Concursul a fost deschis de cei mici. Majoritatea copii de la Clubul Sportiv Şcolar Petroşani, care are baza sportivă în Parâng. Copiii se uitau toţi ca puişorii de cloţă după instructorul Maria, o persoană cu notorietate în staţiune, pentru că de la ea au învăţat mulţi copii să schieze. Ea a şi deschis concursul, făcând traseul de probă. Au urmat copiii, în funcţie de vârste. Unii de la club, alţii pregătiţi de monitori privaţi. Cu cât creştea vârsta, scădea şi timpul realizat, astfel încât acesta ajungea în unele cazuri să coboare sub 20 de secunde pentru traseul parcurs.

Schiorii la vârsta adolescenţei au fost şi cei mai competitivi dintre toţi. Cei mai mulţi, antrenaţi de acelaşi instructor, Maria, au dovedit atât de multă precizie şi viteză, încât nici aparatul de fotografiat nu apuca să se declanşeze pentru a-i imortaliza în acţiune.

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 55 minute
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 55 minute
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 55 minute
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°