Delia Matache este una dintre cele mai apreciate şi solicitate artiste din România. Cariera ei a luat amploare în ultimii ani, iar veniturile şi notorietatea cântăreţei au crescut considerabil. Are concerte în toată ţara, contracte în televiziune şi foarte multe solicitări de la diverse emisiuni.
Deşi a devenit soţia gorjeanului Răzvan Munteanu în toamna anului trecut, cei doi par să nu se grăbească atunci când vine vorba despre copii. Programul încărcat şi agitaţia din viaţa lor nu le permite să devină părinţi deocamdată. Potrivit artistei, programul său pentru următorul an nu include un copil. Aceasta spune că anul acesta este rezervat carierei şi călătoriilor alături de soţul său, iar odată finalizate angajamentele profesionale, se va gândi şi la un copil. „Nu pot să fac un copil mâine. Am un contract, care nu-mi permite să mă gândesc momentan la asta şi, în plus, mai am de călătorit”, a spus Delia, potrivit presei centrale.
Delia Matache este una dintre cele mai apreciate şi solicitate artiste din România. Cariera ei a luat amploare în ultimii ani, iar veniturile şi notorietatea cântăreţei au crescut considerabil. Are concerte în toată ţara, contracte în televiziune şi foarte multe solicitări de la diverse emisiuni.
Deşi a devenit soţia gorjeanului Răzvan Munteanu în toamna anului trecut, cei doi par să nu se grăbească atunci când vine vorba despre copii. Programul încărcat şi agitaţia din viaţa lor nu le permite să devină părinţi deocamdată. Potrivit artistei, programul său pentru următorul an nu include un copil. Aceasta spune că anul acesta este rezervat carierei şi călătoriilor alături de soţul său, iar odată finalizate angajamentele profesionale, se va gândi şi la un copil. „Nu pot să fac un copil mâine. Am un contract, care nu-mi permite să mă gândesc momentan la asta şi, în plus, mai am de călătorit”, a spus Delia, potrivit pres