Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jucătorii Clujului nu uită greşelile făcute în meciul tur cu Inter: "Puteam obţine mult mai mult"

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 17 februarie 2013 ·

Nicolas Godemeche este dezamăgit că echipa sa nu a reuşit să înscrie pe terenul lui Inter şi recunoaşte că ecuaţia calificării s-a complicat pentru CFR

Primul meci cu Inter le-a lăsat "feroviarilor" un sentiment de frustrare, aceştia fiind convinşi că puteau obţine mai mult pe terenul italienilor. Nicolas Godemeche nu e de acord cu cei care susţin că Paulo Sergio a trimis în teren o echipă ultradefensivă. "Singurul lucru care rămîne după această partidă este faptul că am pierdut cu 2-0, iar lucrurile s-au complicat destul de mult. Înţeleg părerea celor din afară, că echipa a părut una de apărare, dar chiar dacă mulţi din jucătorii aflaţi în teren au avut calităţi defensive, realitatea este că diferenţa a fost făcută de două contraatacuri. Echipa noastră a stat bine în teren, a avut de multe ori controlul partidei şi rămînem cu frustrarea că puteam să facem mai mult", a explicat mijlocaşul francez.

"Am avut ritm de joc"

Francezul din echipa CFR-ului a punctat asupra faptului că Inter nu s-a bucurat de un mare avantaj datorită faptului că se află în mijlocul campionatului. "Noi am avut parte de o pregătire foarte bună în Spania, am jucat cu echipe de Europa League, iar acele meciuri ne-au ajutat să avem un ritm bun de joc. Nu am fost sub ei la acest capitol, dar am făcut unele greşeli, iar italienii ne-au pedepsit de fiecare dată", a spus Godemeche, care a adăugat că accidentarea sa nu e una gravă şi va putea juca în retur. "Lucrurile nu sînt grave. Am primit o lovitură puternică şi pur şi simplu nu mai puteam continua, dar îmi voi reveni pînă joi", a încheiat mijlocaşul de 28 de ani.

"Sper ca Milito să revină cît mai repede şi să fie un jucător şi mai puternic. Îmi pare rău pentru accidentarea lui"

Nicolas Godemeche, mijlocaş CFR Cluj

312 minute a strîns Godemeche în tricoul "feroviarilor", în toate

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 28 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 55 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°