Satele aflate la limita teritorială a județului sunt cele mai puțin dezvoltate. Puținele investiții în infrastructură realizate în comune au ocolit satele mărginașe.
Foto: Case părăsite în satul Izvoare
Satele de la marginea județului Neamț arată că Uniunea Europeană este la un secol depărtare de a-și fi atins ținta: dezvoltare comunitară în mediul rural. Oamenii satelor au fugit în toată lumea pentru a se salva de sărăcie. Bătrânii, uitați de familii, nu mai au vreme să-și strângă în brațe nepoții. Drumurile arată ca după război și țin la distanță și cea mai neînsemnată investiție. Este tabloul trist al satelor aflate la polul sărăciei.
Trei sate din comuna Bahna riscă să moară
Comuna Bahna se află la granița cu județul Bacău. Cea mai apropiată localitate urbană de satele comunei este orașul Buhuși. Satele nu au alimentare cu apă, iar primii 2,5 kilometri de asfalt, între satele Urzici și Țuscanii din Vale, au apărut abia anul trecut. “Este prima porțiune de drum modernizat după 22 de ani, dintr-un total de 67 de kilometri de drumuri comunale“, spune Liviu Ploșniță, primarul comunei Bahna.
Cel mai sărac sat al comunei este satul Izvoare, locuit în majoritate cu țigani. Sărăcia satelor se numără și după numărul de copii. Două sate din comună numără, în total, trei copii: un copil de vârstă preșcolară, în satul Țuscanii din Deal, și doi copii în satul Liliac, la cursuri gimnaziale. Satul Țuscanii din Deal nu are mai mult de 36 de persoane. Satul Arămești nu mai are niciun copil de școală. Pentru că școlile din cele trei sate sunt închise, microbuzul școlar își face drum zilnic și în satele Țuscanii din Deal și Liliac pentru a-i transporta la Școala Bahna. Îmbătrânirea satelor se vede și după locuințele pustii. 12 case din Arămești sunt părăsite și, în fiecare an se mai adaugă – spune primarul – câte una.
Munt