de Andra MARINESCU
andramarinescu@tribuna.ro
17 februarie 2013 23:08
0 vizualizari
A-A+
Ei bine, evident că ceasul din Turnul Sfatului nu poate fi purtat la mână, iar ceasul lui Klaus Iohannis, primarul Sibiului, nu poate fi văzut de la aproximativ 40 de metri înălţime. Singurul lucru pe care îl au, însă, în comun, cele două ceasuri este... ceasornicarul. Adică pe Andrei Albert. El este cel care, cu grijă şi răbdare, întreţine mecanismul orologiului din Turnul Sfatului, urcând, săptămânal, zecile de trepte pentru ca timpul oraşului de pe Cibin să nu se "oprească" niciodată. De asemenea, Andrei Albert este şi cel care îl ajută pe Klaus Iohannis să nu întârzie, de pildă, la întâlnirile sale de la Primărie, efectuându–i din când în când, lucrările de întreţinere a ceasului personal.
Timpul este cel care dă speranţe, aduce şi întoarce gânduri, frământă oameni, le provoacă bucurii sau necazuri, uneşte inimi sau, chiar, le desparte. Cronos, având în vedere că era titanul care dădea măsura timpului în vechile legende, ar putea fi, astăzi, Andrei Albert, omul care se ocupă cu orele în Piaţa Mare. El este singurul din Sibiu care ştie să desluşească tainele mecanismului ceasului din Turnul Sfatului, îi cunoaşte cusururile şi îl face să funcţioneze neîntrerupt.
Întâmplător, ceasornicar de o viaţă
Se spune că istoria ceasului din Piaţa Mare datează încă din 1495, provenind de la o firmă elveţiană. De-a lungul timpului, însă, piese de-ale sale au mai fost înlocuite. Din 2003, cel care îi unge mecanismul este Andrei Albert, omul care, de peste 40 de ani, şi-a găsit, paradoxal, liniştea, în ticăitul orologiilor. Astfel, în 1974, el a început şcoala de ceasornicărie la Arad, întâmplător. Alegerea de moment s-a dovedit, însă, o pasiune de o viaţă. În acest sens, după absolvire, s-a angajat la Coopera