Începând cu data de 25 februarie, absolvenţii de Teologie, specializarea Pastorală, din Mitropolia Olteniei, pot depune dosarele pentru susţinerea examenului de capacitate preoţească. În ceea ce privește județul Gorj, absolvenții de Teologie din Gorj se pot înscrie pentru postul de preot II la Parohia Floreşti din comuna Țânțăreni, în Protoieria Târgu Cărbuneşti. „Ca şi până acum, locul de înscriere este Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul din cadrul Centrului eparhial din Craiova. Data-limită de înscriere este 8 martie, probele urmând să fie susţinute în perioada 12-14 martie. La acest examen se pot înscrie doar absolvenţii facultăţilor de teologie, fii duhovniceşti ai celor patru eparhii din Mitropolia Olteniei: Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor”, se spune într-un comunicat al Mitropoliei Olteniei.