În anii 1900, iubirea era aşezată, elegantă, exhibând un aer de „belle epoque”. Oamenii îşi dădeau răgaz pentru a trăi poveştile de dragoste, în contrast cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre când iubirea se consumă repede, frivol şi e aruncată la coş, precum hârtiile mototolite.
Din fondul documentar al Muzeului de Istorie al Transilvaniei, ziarul Transilvania REPORTER „a recuperat” o frumoasă poveste de dragoste mai puţin cunoscută, cea dintre Alexandru Vaida Voevod, distinsul politician transilvănean, şi logodnica sa, Elena Safrano.
La vârsta de 28 de ani, Alexandru Vaida Voevod era îndrăgostit de Elena Safrano, fiica unor comercianţi din Braşov. Între anii 1900 şi 1901, pe vremea când ilustrul politician era medic la Carlsbad, frumoasa poveste de dragoste dintre cei doi tineri era întreţinută prin intermediul scrisorilor trimise reciproc.
„(..) Între timp, în septembrie (...) a avut loc logodna noastră. O intensă corespondeţă ne lega necontenit. O zi pleca o scrisoare, altă zi o ilustra cu un vers de dragoste. Lanţul acesta alternând, ţinea în tensiune curentul fără fir dintre noi”, scrie în „Memoriile” sale (apărute la Editura Dacia, din Cluj-Napoca) distinsul politician ardelean.
Scrisori către „scumpa mea dorită”
Într-una din aceste scrisori, tânărul doctor mărturiseşte dorul pe care-l poartă iubitei sale: „Vezi iubită, că a trecut deja mai bine de o lună de când te-am strâns la inimă şi Ţi-am sărutat guriţa dulce! (...) În zadar mă uit la fotografiile tale iubite şi în zadar nu este un petec cât de mic nesărutat, tot nu scap de dor şi de căte ori es la stradă, între lume, de văd femeile aceste multe, gătite, ori perechi de oameni, sunt cuprins şi mai puternic de dorul scumpei mele şi invidiez pe toţi căsătoriţii”.
Distanţa ce-i desparte pe cei doi iubiţi naşte adesea întrebări, iar întâmplări banale sunt interpretate ca posibi
