Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Benedict îndeamnă credincioşii să facă voia lui Dumnezeu, renunţând la egoism

Publicat in Gandul, duminică 17 februarie 2013 ·

Papa Benedict al XVI-lea a îndemnat credincioşii - cu ocazia slujbei Angelus, oficiată duminică în Piaţa San Pietro de la Vatican - să renunţe la egoism, să facă "voia lui Dumnezeu", să combată răul şi să nu ceară în rugăciuni "succes sau bunuri materiale", scrie ziarul Il Messaggero.

"În momentele decisive ale vieţii, dar, de fapt, în toate momentele, ne aflăm în faţa unui paradox: vrem să ne urmăm propria voinţă sau să facem voia lui Dumnezeu? Interesul individual sau adevăratul bine, ceea ce este cu adevărat bine?, a spus Sfântul Părinte în predica din cadrul slujbei catolice Angelus.

"Nucleul ispitelor constă în folosirea lui Dumnezeu în scop propriu, acordând importanţă prea mare succesului şi bunurilor materiale. Diavolul este subtil: nu îndeamnă direct la săvârşirea răului, ci la un fals bine, arătând în mod fals că adevărata realitate sunt puterea şi satisfacerea nevoilor primare. În acest fel, comuniunea cu Dumnezeu trece pe plan secund, se reduce la un mijloc, de fapt devine o falsă comuniune, nu mai contează şi dispare. În ultimă instanţă, în ispite, miza este asupra credinţei, pentru că miza reală este relaţia omului cu Dumnezeu", a spus Benedict.

"După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi ai Bisericii, ispitele sunt puse în contextul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, în contextul coborârii lui Hristos la condiţia noastră umană. Hristos şi-a parcurs drumul până la capăt, până la moartea pe cruce şi până la coborârea în iad. În acest fel, Hristos este mâna pe care Dumnezeu Tatăl a întins-o omului pentru a-l mântui. După cum ne învâţă Sfântul Augustin, Hristos ne scoate din ispite şi ne oferă biruinţa. Să nu ne temem să luptăm împotriva răului: important este să o facem cu El, cu Hristos cel biruitor!", a încheiat Papa Benedict.

Aproximativ 150.000 de credincioşi au participat duminică, în Piaţa San Pietro din Roma, la penultima slujbă

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANUNȚUL despre aderarea la Schengen. Ciolacu: După 13 ani, România va reuși o aderare COMPLETĂ la Schengen

Gandul acum 35 minute
Vineri dimineață, premierul Marcel Ciolacu a fost primit de omologul său ungar, Viktor Orbán, la sediul Guvernului de la Budapesta. Discuțiile celor doi vor atinge și subiectul procesului de integrare deplină a României în Spațiul Schengen. UPDATE M

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum 45 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum 50 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 2 ore
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum o ora
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Zeci de localități din Timiș, fără curent din cauza vântului. Peste 11.000 de oameni sunt afectați

Libertatea acum 38 minute
Din pricina vântului puternic care a suflat în dimineața zilei de vineri, 22 noiembrie, 33 de localități din județul Timiș au rămas fără curent electric. Mai bine de 11.600 de consumatori sunt afectați, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°