În prezenţa a sute de credincioşi, care au umplut până la refuz Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Carei, o parte fiind nevoiţi să asiste la slujbă în jurul lăcaşului de cult, PS Iustin Sigheteanu, episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Liturghia Arhierească. PS Iustin Sigheteanu a fost asistat de un sobor de preoţi şi diaconi din zona Careiului, avându-l în frunte pe exarhul mănăstirilor de pe cuprinsul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Timotei Bel. La slujbă au fost prezenţi şi senatorul Valer Marian, deputaţii Ovidiu Silaghi şi Octavian Petric, prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, fostul deputat Gheorghe Ciocan, consilierii judeţeni Rodica Maxi, Ioan Viman, Cosmin Bota şi Pinter Jozsef, consilieri locali careieni şi primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs. Printre cei prezenţi s-au numărat şi consilierul pentru afaceri externe pentru raportorul pentru buget al Parlamentului Eutopean şi consilierul preşedintelui Comisiei de afaceri europene din Parlamentul României, Mario LaSala.
Preotul paroh al Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Carei, Călin Buzura, a mulţumit Consiliului Judeţean, Consiliului Local şi Primăriei Carei pentru sprijinul acordat lăcaşului de cult. De asemenea, a mulţumit Consiliului Judeţean pentru că a acordat titlul de “Omul anului” episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului. În predica sa, PS Iustin Sigheteanu a arătat că a ales să oficieze Liturghia Arhierească la Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, adică la Biserica mamă din Carei, ce datează din 1760, întrucât ultima liturghie de acest fel a fost oficiată în urmă cu zece ani. Episcopului vicar a anunţat că în a şaptea duminică după Paşti va veni la Catedrala Ortodoxă Carei pentru a sfinţi pictura lăcaşului de cult. Totodată,