Intr-o serie de trei articole domnul Corneliu Leu se intreaba daca crestin-democratia mai are ceva de spus si de facut in edificarea unei Europe cu adevarat democrate. Textul aduce in atentie o suma de teme de prim interes si maxima sensibilitate. Pentru a raspunde provocarii intelectuale a autorului si a gasi o posibila cale de iesire din desisul ingrijorarilor, dezamagirilor si dilemelor lui, al oportunitatilor, sfidarilor si amenintarilor pe care le identifica, imi pare necesara separarea temelor si tratarea lor oarecum distincta.
O asemenea tema priveste relatia dintre democratie si egalitate. Domnul Leu vede in egalitate una dintre componentele esentiale ale democratiei, fara de care aceasta isi pierde suflul daca nu cumva moare cu totul. Se ajunge, astfel, aproape de punctul in care intre democratie si relatiile de egalitate intre persoane se pune semnul identitatii. Asa sa fie? Voi incerca sa raspund acestei intrebari intr-o serie de mai multe articole puse sub titlul „Democratie si egalitate”.
Mai intai sa reamintim ca potrivit definitiei standard, democratia inseamna conducerea structurilor politice in care se organizeaza societatea, de catre popor. Relatia dintre stat si popor este circumscrisa de conceptul de cetatenie. In consecinta, din punct de vedere civic, intr-un stat exista un singur popor. Daca el conduce, statul este democratic. Fiind vorba, insa, despre un singur conducator problema egalitatii nu se pune. In relatia cu democratia poporul este defectiv de plural. Prin urmare, in relatia cu poporul democratia este indiferenta fata de egalitate.
Problema este daca „poporul conducator” se organizeaza pe principiul egalitatii. Sunt sau trebuie sa fie cei care compun poporul egali intre ei pentru ca actul conducerii de catre acesta sa fie definit ca democratic?
Inainte de a raspunde se impune a fi observat ca exista mai multe a
