Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Izabela Staic, în coșciug

Publicat in Impact in Gorj, luni 18 februarie 2013 ·

Izabela Staic, gorjeanca ce și-a încercat norocul la emisiunea ,,Burlacul” s-a întrecut pe sine atunci când a vrut să vadă cum îi stă în postura de mort. Așa că s-a îmbrăcat în mireasă pentru că nu este căsătorită și s-a așezat în tron să vadă cum e să fii mort. Toată scena a avut loc sub privirile mai multor tineri care au participat la o petrecere într-un club din Târgu-Jiu.

Izabela Staic vrea să obțină postul de asistentă TV în locul Danielei Crudu. Între timp, Isabela se distrează prin cluburile din Târgu-Jiu, organizând diverse petreceri. La una din petrecerile organizate în club, Izabela a îmbrăcat o rochie sexi de mireasă. În tipul petrecerii tânăra și-a făcut apariția în mijlocul tinerilor într-un coșciug, cărat de câțiva amici. Apariția ei în postura de mort a șocat clienții clubului care la început au crezut că în tron se află un mort real. ,,Era o petrecere de Hallowen, când am apărut în tron. L-am ținut ascuns până la miezul nopții și apoi m-au dus în mijlocul clubului unde distracția era în toi. A fost un șoc pentru toți”, a spus Izabela Staic. Experiența trăită atunci nu a speriat-o, pentru că spune ea nu a avut nici o problemă în a face pe mortul. Acum, Izabela se pregătește să plece la București unde va lua parte la câteva filmări. Între timp așteaptă să vadă dacă va fi aleasă pentru postul de asistentă la Capatos.

Izabela Staic, gorjeanca ce și-a încercat norocul la emisiunea ,,Burlacul” s-a întrecut pe sine atunci când a vrut să vadă cum îi stă în postura de mort. Așa că s-a îmbrăcat în mireasă pentru că nu este căsătorită și s-a așezat în tron să vadă cum e să fii mort. Toată scena a avut loc sub privirile mai multor tineri care au participat la o petrecere într-un club din Târgu-Jiu.

Izabela Staic vrea să obțină postul de asistentă TV în locul Danielei Crudu. Între timp, Isabela se distrează prin cluburile din Târgu-Jiu, organi

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum o ora
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenid pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 48 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţi

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum o ora
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 3 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 2 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum 2 ore
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Percheziții în județul Alba, într-un dosar de furt de pe rafuturile unei societăți comerciale din Luduș

Radio Mures acum 41 minute
Polițiștii mureșeni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție, în județul Alba, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt. Două tinere au fost reținute pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit faptul că acestea ar fi

Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral (P)

Timpolis acum 12 minute
După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Ci

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°