Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Posibil cumul de funcţii? Preşedintele CA-ului RAEDPP devine membru în CA-ul RATC

Publicat in Ziua Constanta, duminică 17 februarie 2013 ·

Consilierii locali municipali constănţeni se reunesc, astăzi, într-o şedinţă ordinară. Unul dintre proiectele de hotărâre supuse aprobării vizează numirea lui Ovidiu Cristian Tănase în funcţia de membru în cadrul Consiliului de Administraţie al RATC Constanţa. Din poziţia de membru în CA-ul Regiei Autonome de Transport în Comun Constanţa, Tănase va reprezenta interesele Consiliului Local Constanţa. Durata contractului membrilor CA-ului este de patru ani de la data semnării, cu menţiunea că „mandatul poate fi revocat oricând de către Consiliul Local al Municipiului Constanţa".

„Remuneraţia membrului din Consiliului de Administraţie este în sumă de 25% din remuneraţia lunară a directorului general, indiferent de numărul de şedinţe şi va fi revizuită anual în funcţie de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă", iar „plata se va efectua din fondurile Regiei Autonome de Transport în Comun Constanţa", se arată în proiectul de hotărâre. Cât despre indicatorii de performanţă, aceştia sunt: „reducerea obligaţiilor restante, reducerea pierderilor, creşterea profiturilor, creşterea cifrei de afaceri şi creşterea productivităţii muncii".

Ovidiu Cristian Tănase mai deţine însă o funcţie în CA-ul unei instituţii publice. Este vorba despre Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat, acolo unde a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie. Numirea a avut loc în decembrie, după ce funcţia a rămas vacantă, dat fiind faptul că fostul preşedinte al CA-ului şi totodată fost director a devenit parlamentar (n.r. - Radu Babuş). De altfel, numele lui Ovidiu Cristian Tănase mai apare într-un proiect de hotărâre supus azi aprobării. E vorba despre o îndreptare de eroare materială strecurată în proiectul din decembrie, atunci când, în loc de „Ovidiu Cristian Tănase", a apărut „Tănase Ovidiu". Îndreptarea figurează în proiectul privind numirea

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 47 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru a continua tratamentul

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 41 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 51 minute
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°