Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al doilea amical câştigat de FC Zalău

Publicat in Magazin Salajean, duminică 17 februarie 2013 ·

Fotbaliştii de la FC Zalău s-au impus sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2 – 1, în faţa echipei FC Municipal Baia Mare, liderul Seriei Sud din Liga a IV-a maramureşeană. În ciuda faptului că au jucat pe un teren destul de greu, jucătorii pregătiţi de Marius Paşca au făcut o primă bună, marcând de două ori în poarta echipei adverse.

Scorul a fost deschis de Mihai Bode, în minutul 32, după o pasă primită de la Codruţ Ardelean, iar şapte minute mai târziu, Codruţ Ardelean a înscris pentru 2 – 0, după o pasă primită de la celălalt atacant, Andrei Bălan.

La pauză, antrenorul Marius Paşca a shimbat portarii, introducându-l în teren pe Alexandru Gudea, în locul lui Claudiu Chiş, iar în minutul 60 a efectuat toate celelalte schimbări. Până la final, gazdele au reuşit să reducă din handicap, în minutul 76, prin Petre Ardelean.

Partida putea să se încheie chiar la egalitate, însă Iaţu a ratat o lovitură de pedeapsă pentru gazde, în ultimul sfert de oră.

“A fost un meci util, chiar dacă am jucat pe un teren destul de greu. Au fost şi părţi bune, dar şi momente în care am greşit. E bine că am câştigat, dar cel mai mult contează antrenamentul”, a declarat Marius Paşca.

Următorul meci de verificare pentru FC Zalău este programat marţi, de la ora 15, la Cluj, împotriva echipei Sănătatea.

Pentru FC Zalău este a doua victorie în partidele amicale, după ce a câştigat miercuri, în Ungaria, cu scorul de 4 – 3 amicalul cu Olimpia Satu Mare. Vă reamintim că primul amical din acest an a fost pierdut de echipa zălăuană, 0 – 5 cu Universitatea Cluj.

FCM Baia Mare: Lovasz – Gherghel, Ignat, Lazăr, Szentlaszloi, Giurgiu, Hodor, Ernst, Răduneaţă, R. Ardelean şi Feraru. Au mai evoluat: Iura – Urs, Toma, Iaţu, Brata, P. Ardelean, Mateiaş şi Vanca. Antrenor: Ioan Onciu

FC Zalău: Chiş – Anghel, Cosma, Bulz, Ionaşcu, Maior, Stanciu, Sabou, Bode, B

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 10 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°