Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorii penali Cristea, Vasile şi Boiangiu – menţinuţi în conducerea SE Turceni

Publicat in Gorj Domino, duminică 17 februarie 2013 ·

Cei trei directori care au prejudiciat, în urmă cu câţiva ani, fostul Complex Energetic Turceni cu 836.000 de lei, după ce au girat o afacere păguboasă pentru companie (afacere dirijată de fostul prefect şi parlamentar Mugurel Surupăceanu), sunt menţinuţi în funcţii importante în unitatea care acum face parte din CE Oltenia.

Prejudiciul creat atunci a fost trecut la categoria „debite de recuperat”, după ce a existat o singură tentativă anemică de recuperare a lui. Între timp, dosarul penal aflat pe rolul Tribunalului Gorj scoate la iveală detalii inedite despre modul în care cei patru au pus la cale afacerea cu o abilitate pe care ar fi indvidioşi chiar şi şarlatanii de meserie.

Cercetaţi penal, dar păstraţi în funcţii de conducere

Dumitru Cristea, fost director general al CE Turceni, are în prezent un trai liniştit cu o remuneraţie de 9.000 de lei lunar ca director al Direcţiei de Strategii -Dezvoltare în cadrul Sucursalei Electrocentrale Turceni (SET). Faptul că este inculpat într-un dosar penal în care este acuzat că a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, nu l-a împiedicat să obţină tot o funcţie de conducere după ce, în noiembrie 2008, pe când era director al complexului energetic, a fost arestat pentru că a prejudiciat unitatea pe care o conducea.

Vasile Ioan Viorel, fost director al Direcţiei Comerciale a CET, e coleg de dosar cu Cristea, el fiind incriminat pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, iar în prezent ocupă funcţia de şef al Departamentului Managementul Calităţii din SET.

Cel de-al treilea protagonist al dosarului penal, Silvică Boiangiu, fost director de Investiţii, şi-a găsit şi el locul ca şef al Serviciului Achiziţii-Servicii-Lucrări al Sucursalei Electrocentrale Turceni, după ce fusese disponibilizat la finalul anchetei DNA, şi a primit salarii c

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 20 minute
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 39 minute
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum o ora
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum o ora
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 3 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 3 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°