Ministerul Economiei intenţionează să finalizeze strategia de reindustrializare privată a ţării noastre la jumătatea acestui an. Varujan Vosganian, ministrul Economiei, ne-a declarat, într-un interviu, că definitivarea şi implementarea acestei strategii, care are ca pivot central competitivitatea, se pot constitui într-un proiect naţional, de care economia noastră are nevoie. Acest proiect naţional are nevoie, în opinia domnului ministru, de susţinerea tuturor partidelor politice, ca să aibă succes.
Domnul Vosganian susţine privatizarea tuturor activelor care sunt deţinute de stat, cu excepţia unor companii strategice din energie, transport şi apărare. Ministerul Economiei va înainta, în această săptămână, spre aprobarea Guvernului, strategia de privatizare a Cuprumin printr-un parteneriat public privat. Ministrul Economiei crede că soluţia de repornire a Oltchim este prelucrarea, în sistem lohn, a materiei prime pentru furnizori şi traderi. Astfel, combinatul vâlcean poate rezista până la finalizarea planului de reorganizare şi până la definirea metodei de privatizare.
În privinţa exploatării aurului şi a gazelor de şist, Varujan Vosganian ne-a spus că trebuie mai întâi să avem garanţia îndeplinirii condiţiilor şi obligaţiilor de mediu şi abia apoi să discutăm despre valorificare.
Reporter: În ce constă proiectul de reindustrializare pe care intenţionaţi să îl implementaţi în perioada următoare?
Varujan Vosganian: Vreau să pun la punct o strategie de reindustrializare a ţării noastre pe baze private. În componenta de reindustrializare avem un plan teoretic, un plan care ţine de implicarea activelor statului şi un altul care vizează aplicarea practică. Strategia de reindustrializare nu este încă definită. Prima componentă a strategiei este alcătuirea unei hărţi economice a României. Noi nu mai avem o geografie economică şi trebuie să