Se ştie, viaţa de noapte este alcătuită din diverse categorii de oameni. Una dintre ele e aceea a „owneri“-lor de locaţii. Cărora alţii le zic patroni de crâşme sau „birtaşi“. Indivizii aceia care au îmbrăţişat această ocupaţie în ideea îndeplinirii sloganului “să trăim bine!”. În jurul acestora roiesc o întreagă armată de sfătuitori din umbră, consilieri, oameni care se presupune că sunt specialişti în domeniu. Oricât ar părea de hilar, şi distracţia are nevoie de specialişti. Nu te poţi distra aşa, tam – nesam, căci unii oameni ştiu exact care sunt metodele prin care să te facă să scoţi din buzunar bani pentru un eveniment la care ştiu ei sigur că o să te distrezi.

O altă categorie mare şi lată sunt prestatorii de servicii. Şi nu mă refer aici la reprezentanţii de băuturi şi ţigări, care-şi fac veacul în această industrie, ci la muzicieni. Ăia, care la rândul lor trebuie să-şi plătească şi ei facturi şi pentru asta se mai prostituează şi ei oleacă. Sau mai mult, în funcţie de mărimea stomacului fiecăruia. Tot aici intră şi muzicienii de modă nouă, ştiţi voi, ăia care cântă pe la petreceri, cu laptopul şi Traktor-ul crackuit din dotare. Last, but not least, categoria cea mai importantă este publicul. Despre care se spune că ştie întotdeauna ce vrea. Şi fiindcă clientul nostru este stăpânul nostru, acesta trebuie să fie satisfăcut.

Cel mai adesea, atunci când le suflă concurenţa în ceafă, ownerii ăştia de locaţii mai şi gândesc. Cugetă, de-a dreptul. Mai ales când afacerea le merge prost, dar asta e neesenţial. După asemenea brainstorming-uri, ajutaţi de nişte atotştiutori, ajung la concluzii drastice. Cum ar fi aceea că lumea trebuie adusă cu orice preţ la distracţie. La ei, evident! Alteori ajung la concluzia că trebuie întreprins ceva. Cum ar fi trimiterea de echipe specializate de bătăuşi la competiţie. Care să provoace scandal cu orice preţ,