Joi şi vineri, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune de control şi verificare a agenţilor economici ce desfăşoară activităţi de colectare a deşeurilor industriale reciclabile.
Scopul acestei acţiuni a fost combaterea sustragerilor şi comercializării ilegale de cabluri, identificarea autorilor de infracţiuni şi a persoanelor care valorifică în mod repetat deşeuri feroase şi neferoase prin intermediul centrelor de colectare şi stabilirea provenienţei acestora, depistarea persoanelor care colectează şi prelucrează ilegal deşeuri feroase şi neferoase, combaterea evaziunii fiscale. De asemenea a fost verificat modul de întocmire a documentaţiei obligatorii privind provenienţa bunurilor gestionate. În cele două zile de acţiune, au fost verificate 89 de centre de colectare a deşeurilor iar pentru nereguli constatate au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.250 lei. De asemenea a fost confiscată cantitatea de 2.871 kg deşeuri feroase şi neferoase.
Cu ocazia verificărilor efectuate la un centru de colectare din Blaj, a fost găsită cantitatea de 1.600 kg componente metalice, sustrase din infrastructura CFR (8 cupoane de şina de cale ferată, în lungime totală de 10 metri, 5 eclise, 36 de placi de fixare a şinei, 82 de tirfoane, 26 de călăreţi, 26 de şuruburi). În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii i-au identificat pe principalii suspecţi de comiterea furtului, D.I., de 32 de ani şi D.S., de 37 de ani, angajaţi ai societăţii comerciale care desfăşoară lucrări de reabilitare şi modernizare a tronsonului de cale ferata Coslariu – Sighisoara şi care în perioada 8-13 februarie 2013 au sustras materialele din infrastructura căii ferate din zona staţiei CFR Lunca. Faţă de cei doi suspecţi a fost întocmit dosar de cer