Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raul Mazilu, reclamant şi pârât în Africa de Sud! Premiant într-un concurs mondial!

Publicat in Gorj Domino, duminică 17 februarie 2013 ·

Laureat al mai multor concursuri internaţionale şi atestat la Cambridge, Oxford şi Paris, Raul-Teodor Mazilu este un tânăr din Târgu Jiu care a cucerit lumea Dreptului, după cum scrie presa centrală. Studenţi în anul III la Universitatea de Vest din Timişoara, Raul Mazilu şi colega sa, Diana Moise, au obţinut locul întâi pe Europa Centrală şi de Est şi locul 9 în lume la cea mai importantă competiţie specializată în Drept, desfăşurată la Pretoria, în Africa de Sud. Ei au demonstrat în mod practic capacitatea de a câştiga un proces privind drepturile omului sau dreptul internaţional.

Competiţia s-a desfăşurat în decembrie anul trecut, de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, fiind deja la a patra ediţie. Iată câteva cuvinte din presa centrală despre concursul din Pretoria: „Competiţia desfăşurată la Pretoria a fost ca o finală de campionat mondial a viitorilor jurişti, după ce, în calificări, s-au aflat nu mai puţin de 81 de universităţi de pe tot globul, numai 16 ajungând în faza celor mai buni. Juriul a fost format din oameni cu greutate în domeniu, precum judecători ai Tribunalului Internaţional. Conform regulamentului, echipele au avut câte patru «meciuri» de disputat, două pledoarii în favoarea pârâtului, alte două pentru reclamant. Trebuia să demonstrezi astfel că, în urma pledoariei tale, eşti capabil să câştigi procesul. Iar studenţii din România au dovedit că sunt la înălţime”, relatează România Liberă.

Olimpic în liceu

Raul Mazilu a fost elev al Şcolii Generale „Constantin Săvoiu” şi al Colegiului „Spiru Haret”, devenind unul dintre eminenţii studenţi ai Timişoarei. „În toţi cei patru ani de liceu a participat la olimpiadele naţionale de franceză, primind menţiuni şi premii. A fost, de asemenea, şi la Strasbourg, unde a susţinut un proiect al liceului, fiind premiat şi acolo. În Franţa a luat premiul întâi pentru ce

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum o ora
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 4 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 2 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 4 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 2 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 8 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 7 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Vremea

București
acum

22°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
mie.

23°/38°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
mie.

17°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°
mie.

15°/24°