Patria şi statul, ca mama şi tatăl naţiunii româneşti, coabitează prost, mereu în preajma divorţului. Copii naturali se ceartă cu fraţii vitregi, e ca la balamuc. Cât despre rromi, sunt un fel de copii nelegitimi, avortoni - cum sigur vor zice rasiştii, in josul paginii, la Comentarii Mama-ţară îşi iubeste predilect copiii naturali (români şi ortodocsi), deşi tatăl-stat e silit să recunoască drepturile cetăţeneşti şi celorlalţi copii, rezultati din divorţurile anterioare (maghiari, greco-catolici, rromi etc.). Cu un destin făcut ţăndări, Petre Ţuţea, cel din “Între Dumnezeu şi neamul meu“, propunea o fuziune îndrăgostită a individului cu patria şi statul, cum altădată Sfântul Augustin, cel din “Cetatea lui Dumnezeu“, cu divinul si lumea. Ca tată castrator, statul l-a aneantizat, asemenea unui Cronos devorându-şi copiii, blocându-i destinul, în 13 ani de dură recluziune şi definitivă moarte publică. Tănărul Cioran, pentru care “Schimbarea la faţă a României“ era o verticalizare a voinţei naţionale şi a propriilor idealuri, va rămâne şi el inafara propriului destin, trăind la întamplare într-un exil existential spiritual si spatial. Cât despre copii vitregi, primiţi totuşi la sânul matriei România, nici soarta lor nu este prea fericită, chiar dacă fiii adoptivi sunt ascultători faţă de părinţii vitregi, ca Steinhardt, Sebastian, Wurbrand etc. Cat despre rromi, e o adevarată ţigănie, dacă aşa putem sti cum îşi iubesc aproapele cei neiubiţi. Mai aproape de fundamentalismul oriental , intr-o atemporală tinereţe fără bătrâneţe, “ maica ţară“ traieşte sentimente culturale organice, chiar isteric-orgiastice, romanţioasa si melancolică, bovarică. Invers, stresat şi uzand excesiv pe dreptul de violenţă legitimă, statul încearcă să aibă mentalităţi bărbăteşti, europene, “să intre în rândul lumii“, dar, îmbătându-se cu apă rece, rămâne blocat in propriile-i mentalităţi, în prov