Patinajul începe să fie practicat în ţara noastră din a doua jumătate a secolului XIX-lea şi, treptat, numărul celor care aveau să practice acest sport pe gheaţa lacurilor din localităţile de baştină, dar mai puţin pe patinoare special amenajate, creştea vertiginos. De la divertisment s-a trecut la stabilirea unor reguli, ca în restul Europei. În anul 1872 a fost fondată Asociaţia de Patinaj din Cluj. În anul 1896 s-a construit pavilionul modern de patinaj din Parcul Central şi, din acel moment, Clujul a devenit un centru de patinaj, pe gheaţa din parc organizându-se atât competiţii naţionale, cât şi studenţeşti.

Astăzi, doi antrenori clujeni, foşti sportivi de performanţă obţin împreună cu elevii lor rezultate deosebite la campionatele naţionale de juniori în condiţiile în care municipiul Cluj-Napoca nu deţine un patinoar artificial acoperit. Patinoarele deschise pe durata sezonului rece sunt singurele spaţii unde sportivii se pot antrena pe gheaţă, în timp ce antrenamentele pe role în parcările centrelor comerciale sau în sălile de sport ţin locul patinatului pe timpul verii. Speranţe sunt prea mici pentru ca noua Sală Polivalentă a Clujului să găzduiască un patinoar permanent acoperit şi, ca urmare, campionii României la patinaj trebuie să se resemneze cu nepăsarea autorităţilor şi a lipsei de interes a investitorilor pentru un sport „rege” al Clujului în urmă cu două secole.

„Sportul este astăzi privit ca o afacere. Niciun investitor nu se limitează la prestigiu şi nici nu se mai caută prestigiu. Toate lucrurile ţin de o concepţie susţinută de o logică economică. Ca urmare, sportul de masă, în cazul nostru patinajul, ar trebui susţinut de anumite politici publice”, a declarat sociologul Ioan Hosu

Clujul, primul la patinaj

În istoria patinajului în România, sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea sunt asociate cu Epoca d