Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cooperativa orbilor, a doua strigare la Fisc

Publicat in Observator de Constanta, luni 18 februarie 2013 ·

După ce, la începutul acestei luni, Fiscul constănţean a încercat fără succes să vândă o parte din bunurile puse sub sechestru ale Societăţii Cooperative Meşteşugăreşti Carpemat New, pentru sfârşitul lui februarie Administraţia Finanţelor Publice Constanţa a programat o nouă licitaţie, cu un preţ redus. Pe 26 februarie, la ora 13.00, Serviciul Colectare Executarea Silită Persoane Juridice din cadrul A.F.P. Constanţa vinde cinci ateliere şi depozite, cu o suprafaţă de 454 de metri pătraţi, pentru un preţ total de 385.350 de lei, fără T.V.A. Anterior, aceste bunuri au fost licitate la un preţ de 513.800 de lei, fără T.V.A., corespunzător raportului de evaluare în momentul sechestrului. Dar, aşa cum se întâmplă de trei ani încoace cu majoritatea licitaţiilor Fiscului organizate la nivelul judeţului Constanţa, foarte puţini clienţi sunt interesaţi de aceste bunuri şi, în general, aceştia aşteaptă răbdători organizarea celei de-a doua sau a treia licitaţii, unde tarifele sunt diminuate substanţial şi, astfel, imobilele pot fi achiziţionate la preţuri avantajoase.

Revenind la spaţiile de producţie ale Carpemat, acestea sunt situate pe Şoseaua Mangalia, prezintă un nivel de uzură mediu şi pot fi oricând utilizate ca spaţii de depozitare. Cei interesaţi trebuie să achite până în după-amiaza zilei precedente licitaţiei contravaloarea a 10% din preţul de pornire. Alături de spaţiile de lucru, Fiscul constănţean a sechestrat în 2012 încă trei corpuri de clădire ale Carpemat New, situate la aceeaşi adresă şi care vor fi scoase, de asemenea, la vânzare.

Obiectul de activitate al S.C.M. Carpemat New, denumită şi cooperativa nevăzătorilor, îl constituie fabricarea de mături, perii, hârtie igienică, şerveţele, echipament de lucru, ambalaje din carton, dosare, bibliorafturi coşuri din răchită simple, etc. La cooperativă lucrează peste 30 de oameni, dintre care 60% sunt

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 31 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 37 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°